Elena Udrea comentează un sondaj în care ARD se află la 23%
Elena Udrea a comentat într-o postare cu numele „Ultimele zile ale USL la guvernare” de pe blogul său, ultimul sondaj de opinie realizat de CSOP, pe care l-a catalogat „cel mai credibil, datorită casei de sondare”.
Iată ce a scris Elena Udrea pe blog:
„Am intrat in ultima saptamana a campaniei electorale. Potrivit celui mai recent sondaj de opinie realizat de CSOP, USL se mentine la sub 50% din intentia de vot, mai exact 48%, in timp ce ARD ar fi preferat de 23% dintre romani. Adica sondajul cel mai credibil, datorita casei de sondare care l-a realizat. Altfel, avem sondaje dupa toate gusturile, ale celor care le comanda si ,dupa toate buzunarele, rolul lor fiind de a influenta atat militantii partidelor cat si electoratul.
Un rezultat interesant al acestor sondaje este clasamentul partidelor. In ciuda tuturor Casandrelor care prevestesc un rezultat slab la alegerile de pe 9 decembrie pentru ARD, vedem ca doua dintre cele mai mari partide: PNL si PSD, alaturi de UNPR si anexa Antenei 3, PC nu reusesc sa stranga mai mult de 48% ! Este evident ca PSD si PNL ar fi obtinut separat un scor mult mai bun. Mai mereu s-a intamplat ca adversarii nostri sa ne prevesteasca infrangerea inainte de alegeri, cu scopul de a ne demobiliza si demotiva electoratul. As vrea sa le reamintesc nu doar ca de fiecare data s-au bucurat prea devreme, dar ca PDL a reusit sa le dea peste cap toate teoriile si sa castige bataliile electorale. Acum, pare ca singura lor grija ramasa este nominalizarea Premierului. Si fiecare are propria ingrijorare.
Adversarii lui Victor Ponta din PSD, au grija ca acesta sa nu fie nominalizat. Adversarii lui Antonescu din PNL au grija sa nu fie nominalizat cineva de la PSD. Antonescu are grija sa nu fie nominalizat cineva de la PNL, iar Voiculescu are grija sa nu fie lasat pe dinafara, in oricare dintre situatii. Despre situatia in care a ajuns economia nimeni de la USL nu are grija, ba chiar nici grija votantilor nu o mai au.
Au aruncat niste sloganuri mincinoase pe panouri in toata tara si, crezandu-se deja invingatori, nu se mai sinchisesc sa mai vorbeasca electoratului. Au inceput la vedere impartirea pradei, adica a viitoarei guvernari. O singura grija ii uneste pe toti: ca Presedintele Romaniei, Traian Basescu ar putea propune un alt premier decat de la USL! Asa ca singurele atitudini comune sunt amenintarile la adresa acestuia, cea mai frecventa fiind cea cu suspendarea. Ce va decide Presedintele, vom vedea.
Personal cred ca daca vor avea mai mult de jumatate plus unu, ar trebui sa guverneze, cu atat mai mult cu cat vine cel mai greu an de la declansarea crizei economice. Romanilor nu le va trebui mult sa inteleaga ca au ales cel mai mare rau, daca este sa pornim de la ideea ca niciun partid politic nu este suficient de bun. Multi dintre ei deja realizeaza ca desi guvernarea PDL nu a fost perfecta, USL ne conduce cu pasi repezi si apasati catre prapastie.
In nenumaratele intalniri pe care le am, oamenii imi spun ca platesc substantial mai mult pe alimente in ultimele luni, ca nu mai fac fata ratelor, ca le este frica pentru locurile de munca vazand ca mii de oameni devin someri din cauza inchiderii combinatelor Mechel de la Targoviste, Campia Turzii si Otelu Rosu, din cauza a ceea ce vad la Oltchim, din cauza opririi oricaror investitii de catre actualul guvern. Ca le e frica de factura de la intretinere care se anunta a fi cu peste 30% mai mare in aceasta iarna.
Colegii din teritoriu cu care discut, fie ca este vorba despre Bihor, Bucuresti sau Botosani imi spun acelasi lucru. Deci, daca acum ar lua totusi majoritatea voturilor, pana la vara s-ar lamuri romanii cate parale fac cei de la USL. De aceea, cred saptamana aceasta trebuie sa ne mobilizam total pentru a le demasca incompetenta, lipsa de intelegere a problemelor economice, lipsa de viziune, minciuna, demagogia, iresponsabilitatea, coruptia, hotia etc. Nu este greu, daca ne arde de munca, de campanie pana in ultima zi, daca nu ne trece prin cap deja sa abandonam lupta, daca nu facem blaturi in colegii.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News