Medicul pediatru care o vede lunar şi o consultă pe micuţa Sofia Anais a confirmat că fiica cea mică a preşedintelui este însărcinată cu al doilea copil.
"Colaborăm foarte bine. Vorbim la telefon de câte ori este necesar, însă trebuie să recunosc că Elena Băsescu nu este o mămică stresată. Nici nu ar avea motive. A crescut-o ca la carte pe fetiţa ei. A învăţat-o să înoate din primele săptămâni de viaţă. I-a cumpărat un colăcel special, care se pune în jurul gâtului, iar Sofia Anais s-a simţit în elementul ei. Înotul i-a dezvoltat musculatura şi personalitatea. Cea mică nu a luat niciun antibiotic până la vârsta ei. A fost alăptată exclusiv până la şase luni, iar după acest timp a fost treptat obişnuită şi cu alimente solide. Diversificarea merge foarte bine. Nici Elena Băsescu nu credea că va putea să alăpteze atâta timp", a spus Ana Culcer, citată de click.ro.
A confirmat că EBA este însărcinată a doua oară
Medicul pediatru este de părere că mezina preşedintelui se descurcă foarte bine în postura de mămică și confirmă că EBA este din nou însărcinată, lucru care nu îi dă deloc emoţii.
"Mi-a spus vestea. Am vorbit despre asta cu ea. Ca orice femeie aflată la început, se teme. Vrea şi ea să ajungă cu bine la capăt cu sarcina", a adăugat Ana Culcer.
Citește și: Elena Băsescu, însărcinată. De ce EBa i-a ascuns lui Traian Băsescu că este din nou însărcinată
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță