Elena: Am avut o reacţie de şoc pe scenă la Eurovision
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
mandinga 1
mandinga 1

Elena, solista trupei Mandinga, a explicat că în timpul semifinalei Eurovision a avut o reacţie de şoc când şi-a dat seama că a pierdut contactul asigurat de casca din ureche. Elena crede că marele noroc a fost faptul că toţi colegii ştiau foarte bine piesa, pentru că altfel era ca şi cum ai fi condus o maşină cu geamurile aburite.  

"Este ca atunci când conduci o maşină cu geamurile aburite. Se vede ceva, dar totuşi, dacă nu cunoşti foarte bine drumul, faci uşor un accident. Aşa a fost şi pentru mine pe scenă. Noroc că ştim foarte bine piesa şi că există o comunicare perfectă între mine şi băieţi, pentru că am reuşit să facem faţă unui moment delicat. Am avut o scurtă reacţie de şoc în momentul în care am realizat că nu mai aud nimic în cască. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu scena, asta înseamnă că este aproape imposibil să te sincronizezi cu piesa şi colegii de scenă, bazându-te doar pe ecoul care vine din sală. Totuşi, noi am reuşit să trecem peste acest moment, să ducem piesa până la capăt şi, cu ajutorul telespectatorilor şi al juriului de specialitate, să reprezentăm România în finala Eurovision".

În ceea ce priveşte planurile pentru marea finală, de sâmbătă, membrii trupei Mandinga şi-au propus să facă "un spectacol perfect". "Obiectivul nostru este să ajungem între primele cinci ţări. Desigur, ne dorim să câştigăm Eurovision. Am muncit şi muncim mult pentru asta. Am venit aici să-i facem mândri pe români şi fix asta vom face şi pe 26 mai", a spus Alex.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel