'Societatea Energetica Electrica SA ('Societatea' sau 'Electrica') informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, prin Decizia nr. H879/2022 emisă de Autoritatea de Reglementare a Energiei şi Utilităţilor Publice din Ungaria (MEKH) a fost acordată Licenţa de tranzacţionare a energiei electrice pentru EFSA - filiala de furnizare a Societăţii. Această licenţă va permite EFSA să se înregistreze şi să tranzacţioneze energie electrică în Ungaria, pe piaţa angro, inclusiv pe piaţa derivatelor, urmând ca operaţiunile să se deruleze de la sediul EFSA', se precizează în comunicatul citat.
Potrivit documentului, acţiunea este în linie cu strategia Grupului Electrica, extinderea operaţiunilor pe piaţa din Ungaria contribuind la atingerea obiectivului de dezvoltare regională în vederea asigurării echilibrului între crearea de valoare pe termen lung şi maximizarea profitului pentru acţionari.
Consiliul de Administraţie al Electrica a aprobat aplicarea măsurii de concediere colectivă
Consiliul de Administraţie al Electrica a aprobat implementarea unui proces de reorganizare a structurii de personal a societăţii şi aplicarea măsurii de concediere colectivă, structura organizatorică urmând să fie modificată începând cu data de 1 martie 2022, a informat miercuri compania.
În urma procesului de reorganizare, numărul de posturi în companie se va reduce de la 120 la 85 în timp ce numărul posturilor de conducere scade cu 25%.
Electrica - singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România
Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu o acoperire de 18 judeţe din trei zone geografice pentru distribuţia energiei electrice (Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord) şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice. Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Epidemie de gripă și scarlatină în România! Informații de ultimă oră
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară