Electric Castle a câștigat titlul de ”Cel mai bun festival european”
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
European Festival Awards, cea mai importantă competiție europeană din domeniu, a desemnat, aseară, câștigătorii ediției 2019.

Electric Castle a fost desemnat ”Cel mai bun festival european de dimensiuni medii”. Cu o istorie de 7 ani, Electric Castle își confirmă, încă o dată, poziția unică în industria de evenimente de pe continent, ca un festival creat într‑o locație specială, cu un line-up și o producție de nivel internațional.

Zecile de mii de fani ai festivalului au avut propria contribuție la obținerea premiului, votul acestora aducând Electric Castle pe lista scurtă a evenimentelor nominalizate pentru ediția 2019. Din aceasta, câștigătorul a fost ales de un juriu format din oameni de specialitate care lucrează în industria de entertainment și evenimente. Având drept competitori festivaluri cu o tradiție de decenii, Electric Castle a reușit să convingă și să obțină titlul, mulțumită și unei ediții 2019 de top.

Nominalizați în fiecare an

„Dacă pentru unii a treia oară e cu noroc, pentru noi se pare că a fost a... șaptea. Începând cu prima ediție, am fost nominalizați în fiecare an în finala European Festival Awards, dar aseară am și câștigat premiul pentru Best Medium-Sized Festival. Suntem foarte mândri, iar premiul ne motivează și mai tare să creștem, să surprindem și să oferim oamenilor o poveste în care să se piardă 5 zile pe an. Ne vedem la Castel, la un EC8 mai impresionant ca oricând!”, a declarat Andi Vanca, Head of Communications Electric Castle.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel