Data actualizării:
Data publicării:

UPDATE. El Chapo, condamnat la închisoare pe viaţă: O tortură psihologică!

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
 Captură video Noticias Telemundo
Captură video Noticias Telemundo

O instanţă federală din districtul newyorkez Brooklyn l-a condamnat pe Joaquin Guzman, cunoscut ca El Chapo, la închisoare pe viaţă.

UPDATE: Sentinţa pronunţată de judecătorul districtual Brian Cogan era obligatorie conform legii. La pedeapsă s-a adăugat confiscarea a 12,6 miliarde de dolari, au anunţat procurorii. Ei au susţinut că suma reprezintă valoarea drogurilor vândute; revista Forbes l-a inclus la un moment dat pe Guzman printre cei mai bogaţi oameni din lume.

Cartelul de narcotraficanţi Sinaloa - numele unui stat din federaţia mexicană - este cunoscut ca unul din cele mai mari şi mai violente din Mexic. Ca şef, Guzman a fost considerat vinovat de introducerea în Statele Unite a unor cantităţi de ordinul tonelor de cocaină, heroină şi marijuana, cu flote de avioane şi ambarcaţiuni. El şi-a construit reputaţia de traficant în deceniul 1980, săpând tuneluri pe sub frontiera dintre Mexic şi SUA. În anii 1990 şi 2000, şi-a consolidat puterea după războaie sângeroase cu rivalii şi a ajuns până la urmă la conducerea cartelului. Sistemul criptat de comunicaţii al traficanţilor utiliza servere secrete aflate în Canada.

El Chapo este deţinut în prezent în Centrul Corecţional Manhattan din New York, o închisoare cu aspect de fortăreaţă. Luna trecută, judecătorul Cogan i-a respins mexicanului cererea de timp suplimentar pentru exerciţii fizice pe acoperiş, după ce procurorii au argumentat că există riscul unei evadări. Înainte de a fi arestat ultima oară în 2016, Guzman a evadat de două ori din închisori de maximă securitate din Mexic. În ianuarie 2017, el a fost extrădat în SUA, pentru a fi judecat; a fost primul lider criminal mexican care a preferat un proces în locul unei recunoaşteri a vinovăţiei, care i-ar fi putut aduce o pedeapsă mai mică.

În ciuda căderii lui El Chapo, Sinaloa a fost anul trecut cel mai mare distribuitor de droguri în SUA dintre toate cartelurile mexicane, potrivit DEA (U.S. Drug Enforcement Administration, serviciul american antidrog).

______________________________________________________________________________________________

O instanţă federală din districtul newyorkez Brooklyn l-a condamnat miercuri pe liderul cartelului criminal mexican Sinaloa, Joaquin Guzman, cunoscut ca El Chapo, la închisoare pe viaţă, plus 30 de ani, pentru trafic de droguri şi mai multe conspiraţii în vederea comiterii unor crime, transmite Reuters.

Guzman fusese declarat vinovat în februarie, după un proces cu juraţi. La audierea de miercuri pentru stabilirea pedepsei, El Chapo a declarat instanţei, prin intermediul unui translator, că detenţia sa în Statele Unite este "o tortură psihologică, emoţională şi mintală, 24 de ore pe zi".

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel