Ministrul egiptean de Externe, Sameh Shoukry, s-a întâlnit joi, 13 aprilie, cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu la Ankara.Vizita de ieri este a doua călătorie a lui Shoukry în Turcia în acest an, în timp ce Cavusoglu a efectuat o vizită la Cairo în luna martie.
Cei doi miniștri au declarat că lucrează împreună pentru a aranja o întâlnire la cel mai înalt nivel între președintele Egiptului, Abdel Fattah El Sisi, și liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, care va avea alegeri luna viitoare.
Dacă întâlnirea dintre El Sisi și Erdogan va avea loc, aceasta va fi cea de-a doua după cea din noiembrie 2022, când cei doi lideri s-au întâlnit la Cupa Mondială din Qatar.
Relațiile dintre cele două națiuni s-au deteriorat în 2013, când armata egipteană, la acel moment condusă de El Sisi(nr. președintele actual al Egiptului),a condus o lovitură de stat ce a avut ca finalizare înlăturarea președintelui țării, Mohamed Morsi, un apropiat al președintelui turc Erdogan.
Războiul din Siria, subiect de discuție
Ministrul egiptean de Externe a cerut Turciei să-și retragă trupele din nordul Siriei.
"Am spus că suveranitatea și integritatea teritorială a Siriei ar trebui să fie păstrate. Am spus, de asemenea, că forțele străine ar trebui să se retragă de pe teritoriul Siriei", a declarat oficialul egiptean.
"Ne-am angajat mai mult decât oricine în ceea ce privește respectarea integrității teritoriale a Siriei, a răspuns ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu. Acesta a mai adăugat că „Prioritatea noastră este lupta împotriva terorismului. (...) Prezența noastră acolo este importantă pentru a preveni amenințările împotriva noastră, dar și pentru a bloca eforturile de a dezintegra Siria"
Conflictul din Libia a accentuat relațiile tensionate dintre cele două țări
După 2013, cele două puteri regionale s-au aflat, de asemenea, în conflict deoarece au susținut facțiuni opuse în războiul din Libia. Mai mult decât atât, cele două țări au avut divergențe și cu privire la frontierele maritime din estul bogat în gaze al Mediteranei.
Libia, și ea, pe masa discuțiilor de ieri
Ministrul de Externe al Egiptului a făcut apel către autoritățile de la Ankara să-și retraga mercenarii din Libia. Acesta a mai adăugat că „Suntem de acord cu crearea unui guvern [în Libia] care să reflecte voința poporului și să protejeze integritatea sa teritorială”
Reprezentantul turc a răspuns declarând că "Vom coopera mai strâns cu privire la Libia de acum înainte. În cadrul întâlnirii noastre de astăzi, am (văzut) că opiniile noastre nu sunt în esență foarte diferite, dar că apreciem diferit unele metode"
O nouă pagină cu povești de succes
"Vrem să umplem noua pagină pe care am deschis-o cu Egiptul cu proiecte comune și povești de succes", a declarat ministrul turc de externe, care a declarat că relațiile încordate dintre cele două națiuni nu au afectat niciodată volumul comerțului bilateral. În prezent, este de $10 miliarde de dolari pe an și este probabil să crească în curând la $15 miliarde de dolari, a adăugat oficialul turc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!