Efectul unei cafele băute la sfârşitul zilei
Consumul unui espresso dublu sau echivalentul său în cofeină cu trei ore înainte de ora obişnuită a culcării întârzie cu 40 de minute ciclul natural al somnului, se arată într-un studiu publicat marţi şi menţionat de 7sur7.be.
Este prima oară că un studiu dezvăluie în ce măsură cafeaua băută seara întârzie ceasul circadian intern, care ne semnalează la nivel celular momentul când trebuie să ne culcăm şi când să ne trezim. În cadrul său, cercetătorii au apelat la cinci persoane, trei femei şi doi bărbaţi, care au fost supuşi unor experimente cu cafeină timp de 49 de zile în laboratorul pentru somn şi cronobiologie de la Universitatea Colorado.
Participanţii au fost puşi în patru situaţii în care au fost asociate diferite grade de luminozitate şi doze de cafeină. Ei au fost plasaţi într-un mediu slab luminat şi au primit un comprimat de 200 de miligrame de cafeină, potrivit greutăţii lor. Cercetătorii au prelevat eşantioane de salivă pentru a măsura nivelurile de melatonină, hormon secretat de glanda pineală pentru a induce somnul.
Citește și: Ce efect are consumul zilnic de cafea în cazurile de cancer
Ceasul central uman se reglează în funcţie de intensitatea luminii şi coordonează ceasurile celulare în tot organismul, explică cercetătorii. În timpul ciclului circadian de 24 de ore, nivelurile de melatonină din sânge cresc pentru a semnala începutul perioadei biologice de somn, scăzând apoi la răsărit, pentru a semnala trezirea.
Participanţii la studiu care au luat un comprimat de cafeină în mediu slab luminat au înregistrat o întârziere de circa 40 de minute în ritmul circadian la începutul fazei de somn faţă de cei care primiseră un produs placebo. Întârzierea provocată de doza de cafeină a fost de circa o jumătate din cea indusă de o expunere de trei ore la o lumină intensă înainte de a merge la culcare.
Studiul a mai arătat că o lumină puternică, singură sau combinată cu consumul de cafeină, provoacă o întârziere a ciclului circadian de 85 şi, respectiv, 105 minute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News