Data publicării:

Efectul Halep - Un liceu sportiv își schimbă numele

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp
Efectul Halep - Un liceu sportiv își schimbă numele
Efectul Halep - Un liceu sportiv își schimbă numele

Clubul Sportiv Universitar „Știința" din Constanța se numește, începând de astăzi, Clubul Sportiv Universitar „Simona Halep"

Conform unui comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale din România, ”în vederea recunoașterii impresionantei performanțe înregistrate de Simona Halep, prima jucătoare de tenis din România, câștigătoare a turneului de la Wimbledon 2019, ministrul Educației Naționale a aprobat astăzi, 15 iulie, un ordin, prin care denumirea Clubului Sportiv Universitar „Știința" din Constanța se modifică și devine Clubul Sportiv Universitar „Simona Halep" din Constanța.

Andronescu Ecaterina i-a înaintat ordinul îndrăgitei sportive la întoarcerea acesteia în țară, în Salonul Oficial al Aeroportului Internațional „Henri Coandă" București, unde a întâmpinat-o și felicitat-o, alături de alte oficialități.

Cu acest prilej, ministrul și-a exprimat speranța că exemplul de dăruire și perseverență al Simonei Halep va fi urmat de cât mai multe generații de copii, care vor avea curajul să creadă în visul lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel