Efectul Gordon: Băsescu tace după întâlnirea cu Victoria Nuland
Președintele Traian Băsescu a ieșit ultima oară public pe 6 ianuarie, ziua în care a acordat un interviu televizat. În aceeași zi, șeful statului a participat la ședința CSM. Între timp, Băsescu s-a întâlnit cu asistentul secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland, în fața căreia și-a exprimat speranța "că micile noastre neînțelegeri nu vor afecta esența relației noastre". Deși discuția cu Nuland a fost cu ușile închise, iar săptămâna ce tocmai a trecut a fost destul de agitată politic, șeful statului nu a apărut la pupitru.
Vizita de vara trecută a predecesorului Victoriei Nuland, Philip Gordon, a calmat temporal spiritele la București. Premierul Ponta și președintele Băsescu au renunțat pentru o perioadă la replicile caustice. Acalmia era efectul unei vizite intempestive a înaltului oficial, soldată cu o poziție fermă a Guvernului SUA, transmisă prin Gordon.
Președintele Băsescu a înțeles că trebuie să tacă după bruftuluirea pe care Gordon a aplicat-o forțelor politice. Diplomații SUA de la București iau mai atent ca niciodată pulsul disputelor politice după ce un înalt trimis al Washington-ului vine cu un astfel de mesaj.
Desigur, o vizită nu seamănă cu alta. Contextul politic e diferit, mesajul oficialului Victoriei Nuland este mai puțin tranșant decât cel al lui Gordon, iar liderii politici și-au mai schimbat valențele. Dar comportamentul lui Băsescu în astfel de situații e unul reflex. Stă departe de conflicte, renunță la replici belicoase.
Președintele Băsescu nu este complet desprins din peisaj, iar pozițiile sale sunt transmise prin oameni din Mișcarea Populară sau un grup foarte restrâns din PDL. Ultima mișcare importantă a USL este comsarea europarlamentarelor cu referendumul pentru Constituție. După șapte zile, este așteptată o ieșire a lui Traian Băsescu, mai ales că și el a promis organizarea unui referendum anul acesta, pentru reducerea numărului de parlamentari la 300.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News