Efectele OUG, controversă CSM. Conflict pe delegarea procurorilor
Miercuri, CSM a decis ca 48 de procurori din PÎCCJ, DIICOT și DNA să părăsească instituțiile în care au fost delegați pentru că nu îndeplinesc noile condiții ale legii și anume să aibă 10 ani de vechime.
Decizia a fost luată de Secția de procurori a CSM.
Vizat de controverse este articolul 7 din OUG pe legile justiţiei: "procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţei de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".
Controversă: Pleacă, deși noi suntem de părere că nu ar trebui
Deși au decis să înceteze delegările procurorilor, membrii CSM consideră, în același timp, că OUG trebuie să se aplice pentru viitor, nu retroactiv. Deși este o contradicție, este, în același timp, și un conflict între CSM și Ministerul Justiției: în vreme ce OUG prevede că rămân în funcție doar procurorii care îndeplinesc condițiile prezentei legi, CSM recomandă aplicarea doar pentru viitor. Cu toate acestea, așa cum s-a și întâmplat, tot CSM decide să înceteze delegarea celor 48.
Încetarea delegării procurorilor încetează începând din ziua de miercuri, adică, de astăzi, ei se întorc acolo de unde au fost delegați. Sunt 12 procurori de la Parchetul General, 12 de la DNA, iar restul de la celelalte parchete din ţară. Doi procurori DIICOT, delegaţi pe funcţii de conducere în instituţie, îşi încetează activitatea pe aceste posturi.
Aceeași secție de procurori a decis să recomande ca prevederile OUG pe Legile Justiției să se aplice pentru viitor, iar vicepreședintele CSM, Codruț Olaru, a afirmat, că, după părerea lor, nu ar trebui să plece niciun procuror.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News