Data actualizării:
Data publicării:

Efectele crizei sanitare. Un manager român din Atlanta se întoarce la Zalău ca să lucreze de acasă

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Tim Marian, manager de investiţii la Morgan Stanley, din Atlanta, a trăit aproape toată viaţa în Statele Unite. Acum își va lăsa casa din Atlanta și va lucra remote din Zalău.

Tim Marian va lăsa casa din Atlanta ca să lucreze remote din Zalău. El este manager de investiţii la Morgan Stanley din Atlanta şi a trăit cam toată viaţa în Statele Unite. Din martie lucrează de acasă şi, pentru că numărul de cazuri de infecții cu COVID-19 din SUA creşte, va mai munci remote încă cel puţin 3-4 luni. De aceea, va veni cu familia în România, va sta în izolare două săptămâni şi va tranzacţiona la bursa americană banii investitorilor din biroul său din Zalău.

„Eşti eficient şi lucrând de acasă, dar nu e chiar la fel, mai ales dacă ai copii între 0 şi 10 ani, e ceva, să nu zic catastrofal, dar e greu. E foarte greu. Îţi dau un exemplu foarte bun. Vorbesc cu un client, încep să tranzacţionez pe Bursă şi vine ăsta micul să încerce să tasteze. Nu poţi să lucrezi, până la urmă nici nu poţi să îl repezeşti pe copil. Cumva am ajuns la decizie, din mai multe motive”, a declarat Tim Marian.

Acesta a precizat că a căutat oportunitatea de lucra din România și acum s-a ivit ocazia

„Oricum caut oportunitatea asta deja de mult să lucrez din România şi s-a ivit ocazia. Am un amic care lucrează din Caraibe, altul a plecat în Asia. Ce rost are să mă duc pe o insulă, pentru că mai mult decât orice mă interesează oamenii. Adică dupa 2-3 zile pe o insulă, pe plajă, eu mă plictisesc. Mie îmi place să muncesc, să lucrez, să citesc. E ok Maldive, dar e ok şi Zalău”, a mai spus managerul de investiții de la Morgan Stanley, citat de Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel