Educatoare acuzată că a lovit o fetiţă şi apoi a dat-o cu fond de ten
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui a demarat o anchetă la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 9 'Veselia' din Vaslui, după ce o mămică a reclamat faptul că fetiţa sa a fost lovită de educatoare.

Femeia susţine că, în momentul în care a mers să-şi ia copilul de la grădiniţă, a observat că aceasta este zgâriată în zona feţei, educatoarea spunându-i că a fost lovită de un coleg. Mama a declarat că fiica sa i-ar fi spus că, de fapt, educatoarea a fost cea care a lovit-o, iar când s-a uitat cu atenţie, ar fi observat că zgârietura este acoperită cu fond de ten.

'Este regretabil ceea ce s-a întâmplat. Din primele discuţii cu doamna educatoare reiese că fost vorba de un accident nefericit. Dumneaei a încercat să despartă fetiţa, care era într-o altercaţie cu un coleg din grupă, nu a lovit-o cu intenţie. Se vor face verificări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest incident', a declarat inspectorul general şcolar Gabriela Plăcintă.

La rândul său, inspectorul şcolar pentru învăţământul preşcolar susţine că, din primele cercetări, educatoarea nu ar avea nicio vină.

'Din câte o cunosc pe doamna educatoare, nu ar lovi sub nicio formă un copil. Din primele informaţii, se pare că ar fi vorba despre un conflict între doi copii. Educatoarea nu a dat fetiţa cu fond de ten pentru a acoperi vreo urmă (...), a folosit doar o cremă, având în vedere că era vorba despre o zgârietură uşoară', a declarat inspectorul şcolar Zoe Popescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel