Data publicării:

Educație sexuală în școli. Patriarhia Română: Este în contradicție cu scopul real al educației

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, susține că „educația sexuală” a devenit obiectul unor mari presiuni pentru introducerea ei într-o programă școlară, ignorându-se voința părinților și drepturile lor constituționale de a decide asupra educației propriilor copii.

Reprezentantul Patriarhiei susține prin intermediul unui comunicat de presă că Biserica este favorabilă oricărui tip de educație cu adevărat utilă și autentic formatoare pentru copii și tineri. Totuși, în legătură cu „educație sexuală” Patriarhia a făcut mai multe precizări, scrie Mediafax. 

„Există deja în școlile din Romania materii (în afară de Biologie) al căror conținut este perfect adecvat predării noțiunilor necesare elevilor pe teme legate de sexualitate (Consiliere și dezvoltare personală, Educație pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.) Patriarhia Română, dar și celelalte Biserici din România, pledează ferm pentru disocierea programelor școlare de orice tip de ideologie, precum „ideologia de gen" sau de „recomandările” ideologizant-alienante cuprinse în Documentul Biroului Regional OMS pentru Europa și BZgA, intitulat „Standarde pentru educația sexuală in Europa - un cadru pentru factorii de decizie politică, specialiști și autorități din domeniul educației și sănătății”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Motivele invocate sunt ”false”

Cei de la Patriarhie susțin că și motivele invocate pentru introducerea educației sexuale în școli sunt false.

„Ideologizarea informațiilor transmise elevilor in cadrul școlar, care trebuie sa rămână unul curat și neutru ideologic, inclusiv pe teme legate de sexualitate, este în totală contradicție cu scopul real și ultim al educației: formarea omului în spiritul celor mai înalte valori morale și al eticii virtuții ca expresie a echilibrului și normalității. Dincolo de sofismul, adică de minciuna ambalată „credibil”, prin care se transmite obsesiv-compulsiv ideea că „avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectați cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume” DIN CAUZA absenței din programa școlară a unei materii obligatorii numite „educație sexuală”, dincolo de această asiduă încercare de manipulare se află, în realitate, adevăratele cauze ale acestor triste, prin nefirescul lor, statistici: disoluția familiei și abandonul școlar”, a mai spus Vasile Bănescu.

Problemele reale în societate

Reprezentantul Patriarhiei mai susține că cei care promovează ideea nu sunt interesați de rezolvarea problemelor reale din societate.

„Niciunul dintre vehemenții apostoli ai sexualizării vieții copiilor de la vârste cât mai fragede, inclusiv prin propagarea în școli a aberantei, toxicei „ideologii de gen”, nu pare interesat de remedierea acestor cauze reale ale începutului precoce al unei vieți sexuale dezordonate cu consecințe dramatice pentru copii și adolescenți, ci doar de introducerea cu orice preț în școli, chiar fără acordul părinților (locuiți de „himere medievale”), a unei materii dovedit ideologiza(n)te, deci deformatoare de firesc și de realitate”, a precizat reprezentantul Patriarhiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel