Data publicării:
Eduard Hellvig s-a înscris în PNL: Voi încerca o explicație pentru rezultatele de pe 24, chiar dacă risc să devin nepopular
Eduard Hellvig, fostul său șef de la SRI, s-a înscris în PNL.
George Tuță, primarul PNL al Sectorului 1, a publicat marți, pe Facebook, o fotografie în care apare fostul șef SRI Eduard Hellvig care semnează o cerere de adeziune la partid.
Eduard Hellvig a fost membru PNL înainte de a fi numit de președintele Iohannis director al SRI.
„Am semnat astăzi adeziunea la Partidul Național Liberal. Simt că este un moment complicat pentru întreaga democrație românească și că acum este nevoie ca liberalii să fie mai uniți ca niciodată.
Voi încerca o explicație pentru rezultatele de pe 24, chiar dacă risc să devin nepopular. Succesul de box office al filmului prost regizat de d. Georgescu este consecința directă a unei superficialități crunte de politicieni fără idee, care și-au petrecut campania electorală sugându-și burțile convenabil, admirându-și poza și crezându-și propriile baliverne. “Echipe” de inși care s-au crezut sforari când de fapt erau doar panglicari.
Mai risc o povață de om bătrân. Adunați-vă la centru, promovați oameni convingători și idei de calitate care să facă nefrecventabilă gargara. Atât de simplu. Partidul s-a resetat, este vremea să livrăm pentru viitor. Nu este timp pentru vendete, este momentul acțiunilor concrete.
Mi-am făcut deja publice gândurile despre „finalul tranziției”, inclusiv despre modelul de dezvoltare pe care personal îl consider potrivit pentru România. Acest final al tranziției se manifestă, de două zile în ritm accelerat, și în rândul partidelor mari din România.
Nu candidez la nimic, așa cum am spus de nenumărate ori. M-am întors în PNL într-un moment greu pentru partid, nu când se făceau liste sau când se împărțeau bucate. Am revenit pentru a ajuta un partid fondat pe idei corecte, de liberali autentici. Pentru a-mi apăra valorile personale, euro-atlantic centrate, de centru-dreapta conservatoare, care nu întâmplător coincid cu cele ale PNL.
Revin în PNL într-o zi care pentru mine are și o altfel de conotație. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 a avut loc masacrul de la Jilava; un comando legionar a asasinat peste 60 de deținuți politici. Printre ei, șeful serviciului de informații al vremii, precum și adjunctul său.
România trăiește un moment de răscruce și românii sunt singurii care trebuie să își decidă viitorul. Iar liberalismul este astăzi calea moderată care poate așeza în aceeași frazare idealurile naționale și calea europeană.
Așa să ne ajute Dumnezeu”, a transmis Eduard Hellvig, fostul său șef de la SRI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News