Data publicării:
Ediţie originală Proust, vândută la un preț incredibil
Ediţia originală a cărţii ''Du côté de chez Swann'' (Swann) de Marcel Proust a fost vândută la licitaţie vineri pentru 1,51 milioane de euro, un record mondial pentru o lucrare originală în limba franceză, s-a aflat de pe lângă casa Sotheby's.
Acest exemplar rar cu o valoare estimată între 600.000 şi 800.000 de euro provenea de la biblioteca lui Pierre Bergé, licitată la casa Drouot din Paris, informează AFP. Du côté de chez Swann , scrisă în anul 1913, este primul volum al romanului lui Marcel Proust În căutarea timpului pierdut (A la recherche du temps perdu), publicat în perioada 1913 - 1927 şi care are în total şapte volume.
Tablou, vândut la un preț uraș
Luna trecută tabloul Chop Suey, de Edward Hopper, a fost vândut de casa Christie's cu 91,8 milioane de dolari, un record pentru pictorul american, într-o licitaţie desfăşurată la New York şi care a vizat prima parte a unei colecţii private adjudecate cu 317,8 milioane de dolari - cea mai înaltă cifră atinsă vreodată de o compilaţie de artă americană.
Potrivit Christie's, vânzarea primei părţi a colecţiei lui Barney A. Ebsworth, reunită sub titlul An American Place, a atins în total suma de 317,801 milioane de dolari pe parcursul a două zile de vânzări, dedicate excepţionalei colecţii de artă americană din secolul XX.
Record pentru artist american
"Woman as Landscpae", de Willem de Kooning, a stabilit de asemenea un record pentru artist, atingând suma de 68,9 milioane de dolari, în timp ce "Composition with Red Strokes", de Jackson Pollock, s-a vândut cu 55,4 milioane de dolari.
După licitaţie, familia Ebsworth a comentat într-o notă publicată de Christie's că este foarte mulţumită de rezultatele de marţi seară pentru aceste opere, care au încântat ochii tatălui lor, şi care au avut în vedere calitatea.
Barney A. Ebsworth, care a murit anul acesta în aprilie, a fost colecţionar împătimit şi om de afaceri multimilionar, clasându-se la un moment dat pe primul loc al celor mai importanţi 200 de colecţionari ai lumii.
VEZI ȘI:
Tricouri semnate de Hagi, Balint şi Lobonţ, la licitaţie pentru copiii cu dizabilităţi
Porsche, mai ieftin decât o Dacia, scos la licitație
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News