Data publicării:
Edina Neagu, micuța fenomen de la Românii au talent, trece mai departe. Andra: Viitorul arată bine
Edina Neagu, din Dâmbovița, a reușit să ia toți cei 4 de „Da”.
Edina Neagu este o artistă de doar 10 ani care a interpretat o melodie jazz.
„Am 10 ani și vin din Dâmbovița. Am venit cu familia care mă susține, dar și cu profesoara mea de canto. Îmi place foarte mult să cânt jazz. 120.000 de euro e o valoare foarte mare. Cu banii mi-aș ajuta familia și aș investi în cariera mea. Aș vrea să fiu cântăreață.”, a spus tânăra concurentă.
După ce și-a terminat actul artistic, juriul Românii au Talent au apreciat-o foarte tare pentru talentul său. Chiar și pe parcursul melodiei, unii dintre jurați și-au exprimat admirația față de melodia fetiței chiar în timp ce o cânta.
Viitorul arată bine
„Tu ai spus că vii din Vârfuri, Dâmbovița, dar ca voce ești din vârfuri. Ai transmis faimă și ți-ai făcut concetățenii mândri”, a spus Mihai Bobonete.
„Edina, ce nume frumos. Ce frumos e și că vei merge mai departe pentru că ai 4 de „Da” de la noi. Auzind atât de mulți copii care spun că ascultă jazz și cântă jazz, viitorul arată bine. Îmi făceam griji că generația nouă nu ascultă muzica aceasta mai puțin comercială. Nu se rezumă totul la muzică simplă, îmi dă speranță că viitorul arată bine”, a precizat și Andra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News