Edi Iordănescu e mândru că România are trei victorii la rând. Cu Moldova, Andorra şi Belarus
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Facebook Echipa Nationala a României
Facebook Echipa Nationala a României
Edi Iordănescu, selecţionerul echipei naţionale, se mândreşte cu cele trei victorii la rând obţinute de tricolori, contra Moldovei, Andorrei şi Belarusului. Cu toate astea, există şi voci care îi atrag atenţia antrenorului că abia de acum încep meciurile importante. 

România a învins Belarus cu 2-1 pe Arena Naţională, în preliminariile EURO 2024. Este a treia victorie consecutivă pentru tricolori. 

”Îmi felicit echipa pentru îndeplinirea obiectivului, ne-am propus 6 puncte și le-am obținut. Îi mulțumesc și publicului pentru că ne-a susținut în această seară. Rezultatul nu e în conformitate cu jocul, să fim sinceri. Am fost naivi încă o dată, n-am fost suficient de maturi să omorâm jocul. Belarus a marcat la singura situație, iar noi am risipit multe ocazii.

E un sentiment de autoconservare care s-a dezvoltat în timp. Să fim sinceri, prima repriză a fost foarte bună. Repriza a doua, dacă reușeam să marcăm al treilea gol, nu mai ajungeam să tremurăm pe final. Trebuie să trecem la următorul nivel, să învățăm să fim mai eficienți, mai pragmatici.

Mulți băieți s-au ridicat la nivel, îmi pare rău pentru Tudor Băluță. Eram supărat că el s-a lovit, avusese o prestație foarte bună, a dat constanță. Ne-a dat peste cap pentru că a trebuit să facem două mutări, l-am retras pe Răzvan și a intrat Cic (n.r.- Cicâldău). Nu ne așteptam la un astfel de moment. Am fost nervos pentru că voiam să intre mai repede, dar e fotbal și nu putem controla totul.

După mai bine de doi ani de zile legăm două victorii în jocurile oficiale, trei cu cea din Moldova. Ne-au ajutat și rezultatele. Ce să spun? Am fost puși la zid după victoria din Andorra. Dacă făceam egal cu ei acasă, probabil că eram linșați, asta e realitatea. Eu, personal, m-am obișnuit.

Băieții au nevoie de altceva. Moldova, 0-0 acasă cu Cehia. Cehia, cu trei zile înainte, a bătut Polonia. Noi am bătut 5-0 în Moldova cu cea mai tânără națională din istorie. Și atunci au fost comentarii, pe cine am bătut. Vrem la EURO? Hai să venim lângă echipa națională!”, a spus Edi Iordănescu după meciul cu Belarus.

Ilie Dumitrescu: Până acum a fost ceva normal. Meciurile importante vor veni

Printre cei care au punctat faptul că nu ar trebui să ne mândrim cu victorii contra acestor echipe se află şi Ilie Dumitrescu. 

”Sunt două lumi diferite. Cea de acolo, din interior... Mesajul este unul... Cred că un lider incontestabil ar trebui să spună așa: ’e ceva normal să bați în Moldova, să câștigi în Andorra și cu Belarus. Meciurile importante vor veni. Până acum nu a fost decât ceva normal’.

Nu să scoți în evidență că legi trei victorii cu Moldova, Andorra și Belarus. Când am jucat noi cu aceste echipe și nu am câștigat? Asta vreau să scot eu în evidență. Radiografia acestui meci a făcut-o foarte bine. Prima repriză a fost foarte bună, mai ales în raport cu a doua și până la urmă mesajul este că cei care au intrat nu s-au ridicat la un nivel foarte bun și am zis și noi asta.

Dar asta că nimeni nu scoate în evidență faptul că am legat trei victorii... Eu nu am o impresie foarte bună despre Andorra, nu o să am și nu puteți să mă convingeți. Suntem ancorați în fotbal, urmărim și fotbalul internațional, cele mai bune campionate și Champions League și campionatul nostru. Nu sunt trei lumi diferite, este aceeași lume.

Că trebuie ca cei din afară și noi cei de aici să fim uniți este o practică acum. ’Toți ne vor răul și noi cei din interior suntem victime’. E ca și cum noi am vrea răul fotbalului românesc.

Ăsta este un mesaj pentru cum se menține acolo atmosfera în interior. Asta este atmosfera în interior, specialiști, analiști, ăia care au jucat mai pe vechi, n-am prins-o p-aia cu fileul și nici cu șapca, dar cam ăsta este mesajul acolo: ’noi să fim uniți și să demonstrăm’. E puțin greșit, eronat!

Eu abia aștept să scot în evidență jucătorii noștri din campionat și să batem Elveția, să vorbesc despre ei la cel mai înalt nivel. Să se înțeleagă asta. Și un antrenor care-și dorește mai mult, un lider, nu trebuie să dea exemple că i-am bătut pe ăștia, pe ăștia și pe ăștia. E normalitate.

Edi Iordănescu continuă la echipa națională pentru că a avut încredere și a spus că ne vom califica și când era pe ultimul loc și atunci mi-a plăcut.

Dar nu-mi scoate în evidență că ai bătut Moldova, Andorra și Belarus. Eu am o relație specială cu Iordănescu, cu taică-su, cu Anghel Iordănescu, superspecială, dar vreau să văd că e liderul care a dat încredere tuturor. Asta-i reproșez”, a spus Ilie Dumitrescu, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Special.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel