Data publicării:

Ecuador şi Japonia, eliminate de la Copa America 2019 după ce au terminat la egalitate

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Echipele Ecuadorului şi Japoniei au părăsit turneul de fotbal Copa America 2019, găzduit de Brazilia, după ce au terminat la egalitate, 1-1, meciul direct, jucat luni seara, la Belo Horizonte, în Grupa C a competiţiei.

 Shoya Nakajima a deschis scorul pentru niponi (15), golul fiind confirmat de arbitrajul video (VAR), iar Angel Mena a egalat (35). Remiza aceasta, considerată de EFE un harakiri pentru cele două echipe, a calificat Paraguayul în sferturile de finală, fază în care va întâlni formaţia Braziliei. Paraguayul, care terminase pe locul al treilea în Grupa B, a avut un golaveraj mai bun faţă de Japonia. Selecao trebuie să fie, însă, atentă, deoarece a fost eliminată de Paraguay în sferturile de finală la ediţiile din 2011 şi 2015, de fiecare dată la loviturile de departajare. În clasamentul Grupei C, Uruguayul a ocupat primul loc, cu 7 puncte, urmată de Chile, 6 puncte, Japonia, 2 puncte, Ecuador, 1 punct. În faţa a doar 9.000 de spectatori aflaţi pe Stadionul Mineirao au evoluat echipele: Ecuador: Alexander Dominguez - Pedro Pablo Velasco, Robert Arboleda, Arturo Mina, Cristian Ramirez - Carlos Gruezo, Jefferson Orejuela, Jhegson Mendez (Ayrton Preciado, 46) - Romario Ibarra (Antonio Valencia, 82), Angel Mena (Luis Chicaiza, 73), Enner Valencia. Selecţioner: Hernan Dario 'Bolillo' Gomez. Japonia: Eiji Kawashima - Tomoki Iwata, Naomichi Ueda, Takehiro Tomiyasu, Daiki Sugioka - Koji Miyoshi (Hiroki Abe, 82), Ko Itakura (Daizen Maeda, 87), Gaku Shibasaki, Shoya Nakajima, Takefusa Kubo - Shinji Okazaki (Ayase Ueda, 66). Selecţioner: Hajime Moriyasu. Meciul a fost arbitrat de venezueleanul Jesus Valenzuela. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel