"Revenind la economie, vă prezint poza care explică oricărui neavenit cum, începând cu anul 2023, tsunami-ul datoriilor va face ca omenirea să intre ori într-un amplu proces de restructurare prin austeritate ori într-un amplu 'bail in' care se va face cu prețul pierderii suveranității economice. Indiferent de metodă, popoarele vor plăti!
Cifrele din poză reprezintă ponderea datoriei publice în PIB și ne arată falimentul politicii monetar fiscale dus de băncile centrale în contextul pandemiei(helicopter money and low rates interests). În termeni plastici a avut și are loc o privatizare a statelor prin datorie, pe fondul unor comunicări sforăitoare și simandicoase privind creșteri economice spectaculoase(dar exclusiv pe datorie)", spune economistul Adrian Câciu.
Iată şi tabelul la care se referă Adrian Câciu:
Bursa de la Bucureşti a închis pe plus şedinţa de luni
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de luni, cu o valoare a tranzacţiilor de 40,28 de milioane de lei (8,14 milioane de euro).
Potrivit datelor BVB, indicele principal BET s-a apreciat cu 0,35%, până la valoarea de 12.356,75 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o creştere de 0,34%.
De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a avansat cu 0,28%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a scăzut cu 0,27%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa pe plus cu 0,22%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,23%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Teraplast, care au generat schimburi în valoare de 9,36 de milioane de lei, urmate de cele ale Băncii Transilvania (5,07 milioane de lei) şi de titlurile OMV Petrom (3,36 milioane de lei).
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Mecanica Fină, în creştere cu 6,32%, urmate de cele ale Altur (+5,17%) şi de cele ale Teraplast (+5,1%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile SIF Hoteluri SA (-10,07%), SSIF BRK Financial Group (-3,16%) şi Şantierul Naval Orşova (-2,5%), transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Bisericile din Occident, tot mai goale. Preot: Decât să judecăm, am putea lua aminte
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii