Economie Turcia. Interesele Germaniei, monitorizate
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Germania
Germania
Germania are un interes într-o economie stabilă a Turciei şi monitorizează cu atenţie situaţia, a afirmat luni un purtător de cuvânt al Guvernului de la Berlin, când a fost întrebat de turbulenţele care afectează lira turcească.

”Nu au existat discuţii de criză în rândul G20 (grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente) privind situaţia din Turcia”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Finanţe, transmite Reuters. ”Este prea devreme să comentăm asupra expunerii companiilor germane la situaţia economică din Turcia”, a adăugat oficialul, care a refuzat să evalueze cele mai recente evoluţii în acest caz.

Şi Procuratura din Istanbul a lansat o investigaţie asupra unor persoane fizice suspectate de implicarea în acţiuni care ameninţă securitatea economică a Turciei, a anunţat luni postul privat de televiziune CNN Turk.

Atac economic

Turcia a fost ţinta unui atac economic, a anunţat Procuratura din Istanbul, care s-a angajat să adopte acţiuni legale împotriva tuturor ştirilor din presa scrisă şi audio-vizuală precum şi de pe conturile reţelelor de socializare despre care se poate aprecia că au servit scopului acestui atac. În tranzacţiile din regiunea Asia Pacific, moneda turcească s-a depreciat luni dimineaţă la un minim istoric de 7,24 lire/USD, apoi s-a apreciat la 6,4 dar a revenit la 6,92 lire/dolar. Fluctuaţiile au fost provocate de anunţul Băncii Centrale şi de afirmaţia ministrului turc de Finanţe, Berat Albayrak, referitoare la adoptarea unui plan pentru bănci şi pentru economie.

De la începutul anului şi până în prezent, lira turcească a pierdut peste 40% din valoare, în principal din cauza temerilor privind influenţa preşedintelui Tayyip Erdogan asupra economiei, cererilor sale repetate de scădere a ratelor dobânzilor şi a înrăutăţirii legăturilor cu SUA.

Vezi și: Lira turcească, devalorizare. Erdogan, acuzații dure către SUA


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel