Ecologiştii, somaţi să înceteze protestele. Răzvan Cuc: Noi protejăm mediul
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Mediaş, că a lansat un proiect de OUG pentru scurtarea la trei luni a perioadei de obţinere a acordului de mediu, care ajunge acum până la un an, un an şi jumătate, proiecte importante de infrastructură fiind blocate de activiştii pentru protecţia mediului.
"În momentul în care am vrut să modific legislaţia pe mediu - deşi nu este apanajul meu, pot să introduc modificări pe legislaţie care sunt strict pe infrastructură rutieră - în momentul în care am lansat proiectul în transparenţă, automat cinci ONG-uri au bubuit că ministrul Cuc distruge mediul. Replica lor mi-a demonstrat că proiectul de OUG este unul viabil, pentru că nu am venit să modific nimic care avea un impact asupra mediului, ci să grăbesc perioada de obţinere a acordului de mediu, care câteodată în România durează un an, un an şi jumătate, să îl reducem la trei luni, cum spune Directiva Europeană. Ecologiştii să se mai ducă şi în altă ţară, să protejeze mediul şi în altă ţară, că noi îl protejăm. (...) Vă dădeam exemplul podului de peste Prut, unde exact unde cade pila podului, şi nu cade în apă, ci cade pe uscat, dar vibraţiile care sunt produse de maşinile care traversează acest pod deranjează punctul de liniştire şi de înmulţire a nu ştiu ce specie de peşte", a afirmat ministrul Cuc.
Autostradă, întârziată doi ani de ecologişti
Ministrul Transporturilor a arătat că, tot în urma intervenţiei unui ONG, s-a stat doi ani pe un lot de autostradă pentru relocarea unei scorburi cu lilieci. El a adăugat că de aceea are mare încredere în candidaţii tineri ai PSD la alegerile europarlamentare - s-a referit la Victor Negrescu şi Mihai Macaveiu, care erau de faţă - că îşi vor face treaba aşa cum trebuie, fiindcă înţeleg proiectele şi nevoile ţării când vine vorba despre infrastructură.
"Aici mă refer la partea de absorbţie, la partea de mediu, unde avem nevoie de mult sprijin ca să putem termina odată cu toate contestaţiile şi cu toate blocajele astea pe partea de mediu. Unde avem autostradă, apare câte un sit Natura 2000. Unde vrem să facem un pod la autostrada Moldovei - vorbeam de podul peste Prut, care leagă România de Moldova - se înmulţeşte o specie de peşti. (...) Cred că lucrurile acestea trebuie să se termine, să nu existe un dublu standard pentru România şi ei trebuie să ducă lucrurile acestea la Bruxelles, să nu mai fie acei patrioţi pe care îi vedem că sunt doar în timpul campaniei electorale şi când ajung acolo votează împotriva României tot felul de sancţiuni sau amanetează pentru interesul lor propriu, sau ce li se promite de către alţii, implementarea proiectelor de infrastructură pe care România le are de finalizat. (...) Am lansat tot felul de proiecte de ordonanţă de urgenţă, unul dintre ele viza acordul de mediu, tocmai ca să limităm perioada de obţinere a acordului de mediu. Este aberant! Repet, sunt un iubitor de mediu, protejăm mediul, nu intrăm acolo unde găsim un sit arheologic, facem descărcare de sarcină arheologică, respectăm toate normele, dar mi se pare aberant ca în momentul în care - vă dau un exemplu existent - am stat doi ani pe un lot de autostradă să relocăm o scorbură, ei (ecologiştii - n.r.) au spus că e peşteră de lilieci. Ne-am întâlnit, împreună cu doamna Gavrilescu, am dat ordine comune de ministru ca să putem reloca o scorbură. Lucrurile astea cred că pot fi preîntâmpinate. (...) Lucrurile astea se rezolvă şi prin oamenii care vor merge la Bruxelles, nu cred că celelalte state europene sunt atât de stricte când vine vorba de acordul de mediu", a susţinut Răzvan Cuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News