Statele vor putea utiliza taxarea inversă doar pentru livrările de bunuri și prestările de servicii interne care depășesc pragul de 17.500 EURO pe tranzacție. În statele membre care vor dori să aplice această măsură, 25% din deficitul de TVA trebuie să se datoreze fraudei de tip carusel.
ECOFIN - Care sunt cerințele?
Pe lângă alte cerințe, ECOFIN a stabilit că statele membre vor trebui să pună la punct obligații adecvate și eficace în materie de raportare electronică pentru toate persoanele impozabile, în special pentru cele cărora ar trebui să li se aplice mecanismul. Ca să poată folosi taxarea inversă, statele trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate, iar cererea să fie autorizată de către Consiliu.
Mecanismul urmează să fie aplicat, cu titlul de proiect pilot, în Cehia, în contextul în care aceasta și-a exprimat de mulți ani interesul de a utiliza această măsură simplificată. În funcție de rezultatele proiectului pilot, statele membre, inclusiv România, vor putea să solicite Consiliului aprobarea aplicării mecanismului, în cazul în care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.
De asemenea, ECOFIN a convenit asupra unor soluții rapide în materie de TVA destinate să modifice regulile UE, pentru a oferi soluții unor chestiuni punctuale, premergătoare tranziției la sistemul de TVA definitiv. Astfel, companiile, în anumite condiții, nu vor mai avea costuri cu înregistrarea în scopuri de TVA în cazul operațiunilor privind stocurile la dispoziția clientului, odată cu simplificarea măsurilor agreate de miniștrii de finanțe din ECOFIN. Totodată, ca să își poată scuti de TVA livrările intracomunitare de bunuri, firmele vor trebui să dețină în mod obligatoriu codul de TVA al clientului, în vreme ce documentele necesare dovedirii transportului bunurilor în vederea scutirii de TVA au fost armonizate. ECOFIN a mai convenit și asupra unor măsuri de simplificare armonizate în cazul livrărilor de bunuri succesive.
ECOFIN - Vești bune pentru publicațiile electronice
În cadrul aceleiași reuniuni, Consiliul a adoptat măsurile de intensificare a cooperării administrative și de îmbunătățire a prevenției fraudei TVA, ce au drept efect îmbunătățirea schimbului de informații între autoritățile fiscale naționale și a calității și comparabilității informațiilor astfel schimbate.
În urma discuțiilor, vești bune au primit și publicațiile electronice, în sensul în care o altă măsură agreată zilele trecute se referă la aplicarea unei cote reduse sau scutire de TVA cu drept de deducere și în cazul publicațiilor online, ce se aplică, în prezent, doar publicațiilor tipărite.
Cum acordul a fost obținut în cadrul unei reuniuni ECOFIN, actele normative ce vor conține aceste modificări vor fi adoptate fără dezbateri suplimentare.
„În contextul deficitului de TVA la nivel comunitar, implementarea taxării inverse generalizate este o măsură potrivită pentru combaterea fraudei, fiind, din acest punct de vedere, poate cea mai importantă din acest set. Desigur, reprezentând o excepție de la regula generală privind persoana obligată la plata TVA, acest concept ar putea genera costuri adiționale în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor declarative și actualizarea sistemelor IT, în rândul contribuabililor ce desfășoară activități economice în Statele Membre eligibile, care își vor exercita acest drept temporar. Dacă ne uităm la condițiile stricte de implementare ale acestui mecanism, este posibil, totuși, ca impactul său general să fie limitat, mai ales în contextul în care inițial va fi testat doar la nivelul unui singur stat membru, ca program-pilot”, spune Daniel Anghel, Partener, Liderul Departamentului de taxe și consultanță juridică, PwC România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”