Data actualizării:
Data publicării:

Eckstein Kovacs Peter demisionează din UDMR, gest ce are legătură cu legile justiţiei

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Eckstein Kovacs Peter a anunţat, sâmbătă seară, la mitingul de protest de la Cluj, că demisionează din calitatea de membru al UDMR.

'Hotărârea am luat-o pentru că nu pot să fiu de acord cu multe lucruri, dar ceea ce a umplut paharul este poziţia UDMR raportat la legile justiţiei. A trecut modificarea Codului de procedură penală cu voturile UDMR, ca să spun un singur lucru. Şi cârdăşia cu PSD iarăşi e un lucru inacceptabil pentru mine', a spus Eckstein Kovacs Peter, potrivit Agerpres.

El a mai afirmat că Piaţa Unirii, unde s-a desfăşurat mitingul, o consideră un fel de Piaţa Libertăţii şi că demisionează după ce 28 de ani a fost membru al UDMR.

Protest la Cluj

Aproximativ 300 persoane au protestat, sâmbătă seară, la Cluj, împotriva PSD şi a preşedintelui social-democrat, Liviu Dragnea. Protestatarii au scandat, printre altele, 'Demisia', 'Nu plecăm', precum şi 'Iohannis', în semn de susţinere pentru preşedintele României.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel