Echipament de joc ediție limitată - FRF invită suporterii să realizeze designul pentru naționala României
Tricourile naţionalei de fotbal a României pentru JO de la Tokyo vor fi realizate împreună cu suporterii.
Designul tricourilor echipei naţionale de fotbal a României care va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo în 2020 va fi realizat împreună cu suporterii, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Fotbal.
Propunerile suporterilor pentru echipamentul de joc al tricolorilor sunt aşteptate până pe 4 octombrie.
"Împreună cu sponsorul tehnic Joma, vom crea un echipament de joc ediţie limitată, dedicat exclusiv turneului olimpic de fotbal Tokyo 2020 la care România este calificată. După succesul de la Euro U21, această generaţie care a bucurat milioane de români îşi dă testul de maturitate. FRF îşi doreşte să implice suporterii naţionalei cu talent creativ şi competenţe de design în acest proces de realizare a echipamentului de joc. În spiritul mesajului din sloganul echipelor reprezentative, 'Luptăm Împreună!', ne dorim ca fanii să fie cu adevărat parte integrantă a marii familii tricolore şi să trimită până pe 4 octombrie propunerile lor pentru crearea echipamentului special. Toate propunerile trimise vor fi analizate de o comisie, care va decide cele 5 top design-uri pentru faza finală! Concursul presupune trimiterea de către persoanele interesate a unei propuneri de design pentru echipamentul de joc al tricolorilor la Tokyo 2020, respectiv tricou, şort şi jambiere", se arată în comunicatul FRF.
Designul trebuie trimis în varianta electronică, în format pdf, împreună cu detalierea propunerii (culori folosite, elemente de design, tehnici de imprimare etc.), datele personale ale concurentului împreună cu acordul de prelucrare a datelor personale şi un CV, pe adresa de email [email protected].
Persoana desemnată câştigătoare a concursului de design va primi un premiu în valoare de 1.000 de euro, constând în produse Joma.
Selecţionata României s-a clasat pe locurile 3-4 la Campionat European de fotbal Under-21, din Italia şi San Marino, obţinând astfel biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.
România nu a mai participat la Jocurile Olimpice din 1964, când selecţionata noastră ajunge în sferturile de finală. Aceasta va fi a patra participare a României în turneul olimpic de fotbal, după ediţiile din 1924, 1952, 1964.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News