Data publicării:

Echipajul ucrainean al unei nave cu grâu, ajunsă la Constanța, a intrat în grevă. Care este motivul evocat

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO cu rol ilustrativ: Freepik @bearfotos
FOTO cu rol ilustrativ: Freepik @bearfotos

Nava fluvială Argo, sub pavilion german, este încărcată cu 1.000 de tone de grâu.

Membrii ai echipajului navei fluviale Argo, sub pavilion Germania, încărcată cu 1.000 tone de grâu, care a sosit marți în Portul Constanța, cinci cetățeni ucraineni au intrat în grevă pentru că nu și-au primit salariile din luna noiembrie, a anunțat liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu, scrie Agerpres.

Potrivit sursei, nava este la ancoră, în rada portului, marinarii încetând lucrul și neacceptând să acosteze la o dană portuară. Cei cinci ucrainieni au declarat grevă pentru neplata salariilor de mai multe luni, suma salariilor neachitate depășind 29.000 de euro. Nava are la bord 1.000 tone de grâu încărcat din portul Novi Sad din Serbia.

”Un membru al echipajului a declarat că familia lui trece prin momente groaznice, nu au bani pentru a își procura cele necesare, s-au împrumutat pentru a supraviețui. Acum trebuie să achite împrumuturile. Agentul din portul Constanța, totodată și broker, așteaptă marfa încărcată pe această navă cu maximă urgență”, a declarat Mihălcioiu, care este și reprezentantul Federației Internaționale a Transportatorilor (ITF) România. Conform acestuia, armatorul navei a fost contactat de ITF.

”Armatorul a spus că încearcă să negocieze cu echipajul pentru a introduce nava la descărcare. Referitor la plata salariilor restante, acesta a spus că aceste timpuri sunt foarte dificile pentru a plăti salariile angajaților”, a mai spus Adrian Mihălcioiu.

Multe nave maritime, dar și fluviale, sub standardele acceptate

Adrian Mihălcioiu atrage atenția că, în ultima perioadă, în Portul Constanța se înregistrează destul de multe nave maritime, dar în special fluviale, care nu satisfac standardele acceptate, echipajele sunt practic părăsite pe nave, în frig, fără apă și alimente și cu salarii neachitate de luni de zile.

”Nava Argo aparține societății Saduni Cargo Ship DOO și transportă cereale pentru un charter important din domeniul agriculturii. Marinarii fluviali au probleme serioase în acest sector și pe cale de consecință, nivelul de calitate a scăzut drastic în această industrie”, a mai menționat Adrian Mihălcioiu.

Citește și: Ce s-ar afla în spatele ajutorului dat transportatorilor din Ucraina. Burlacu, acuzații: E multă lume implicată, se fac bani mulți!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel