Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Echipa surpriză care face senzație în Liga Campionilor. Doar Borussia Dortmund se află mai sus în clasament

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

O echipă a reușit surpriza în acest moment, în UEFA Champions League.

Citește și - Cristiano Ronaldo își uimește fanii cu noua lui țintă


Este vorba despre echipa franceză Brest, care a reuşit o victorie categorică în deplasare, 4-0 cu RB Salzburg, marţi seara, în etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal. Formaţia din Hexagon, care vineri era învinsă cu 3-0 de nou-promovata Auxerre, s-a impus în faţa vicecampioanei Austriei prin golurile marcate de Abdallah Sima (24, 70), Mahdi Camara (66) şi Mathias Pereira Lage (75). Acesta este al doilea succes reuşit de Brest în acest sezon din Champions League, după ce în prima etapă a întrecut campioana Austriei, Sturm Graz, cu 2-1. RB Salzburg a pierdut şi în prima etapă, 0-3 cu Sparta Praga.

Brest, pe locul 2 în clasamentul primei faze a noului format al Ligii Campionilor, dar pe un loc modest în campionatul francez

În urma acestui nou succes din Liga Campionilor, Brest se află pe locul 2 în clasament, în cadrul primei faze a noului format al Champions League 2024-2025, fiind depășită doar de Borussia Dortmund, la golaveraj. Parcursul echipei Brest este cu foarte surprinzător deoarece în Ligue 1, campionatul francez de fotbal, se află doar pe locul 13, cu 6 puncte acumulate în tot atâtea meciuri. A obținut două victorii, cu Saint-Etienne și Toulouse, și a înregistrat patru înfrângeri. Mai mult, cel mai recent eșec a fost în etapa precedentă, scor 0-3 cu Auxerre, o echipă nou-promovată din Ligue 2.

Borussia Dortmund, scorul serii cu Celtic Glasgow



Borussia Dortmund a realizat scorul serii de marţi în etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal, 7-1 cu Celtic Glasgow, pe teren propriu. MVP-ul partidei a fost Karim Adeyemi, autorul unui hat-trick (11, 29, 42), internaţionalul german cu mamă româncă obţinând şi un penalty.

Pentru finalista ediţiei trecute a UCL au mai înscris Emre Can (7 - penalty), Serhou Guirassy (40 - penalty, 66) şi Felix Nmecha (79). Golul de onoare al campioanei Scoţiei a fost izbutit de japonezul Daizen Maeda (9). Scorul primei etape a fost realizat de altă echipă germană, respectiv Bayern Munchen, care a învins-o pe Dinamo Zagreb cu 9-2.

Victorii categorice au mai reuşit FC Barcelona, Manchester City şi Inter Milano

Barcelona s-a revanşat după eşecul din prima etapă, 1-2 cu AS Monaco, trecând cu 5-0 de Young Boys Berna. Robert Lewandowski a reuşit o dublă (8, 51), celelalte goluri fiind înscrise de Raphinha (34), Inigo Martinez (37) şi Mohamed Aly Camara (81, în proprie poartă).

Manchester City, campioana din 2023, a câştigat cu 4-0 la Bratislava cu Slovan, prin golurile lui Ilkay Gundogan, Phil Foden, Erling Haaland şi James McAtee. Inter Milano, finalistă în 2023, a surclasat-o pe Steaua Roşie Belgrad cu 4-0, prin reuşitele lui Hakan Calhanoglu, Marko Arnautovic, Lautaro Martinez şi Mehdi Taremi.

Cine a câștigat derby-ul Arsenal - PSG

Derby-ul Arsenal - PSG a fost câştigat de tunari cu scorul de 2-0, datorită golurilor marcate de Kai Havertz şi Bukayo Saka. Bayer Leverkusen a trecut de AC Milan cu 1-0, prin golul lui Victor Boniface (52). Într-o altă partidă, PSV Eindhoven şi Sporting Lisabona au terminat nedecis, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel