A fost o filmare grea, apăsătoare, plină de emoție pentru toată echipa care a luat parte la momentele speciale de la închisoarea din Pitești.
Clipe dramatice şi emoţionante deopotrivã vor trăi în aceste locuri cele trei surori, Eva, Elena şi Viorica, cărora, în urmã cu 55 de ani, comunismul le-a jucat destinul în picioare. Bocancul greu al durerii le-a strivit familia, le-a ucis părinţii şi viitorul, iar acum cele trei surori merg pe drumul suferinţei, în căutarea adevărului.
Ana Ciontea, actrița care o interpretează pe Elena Popescu în serialul Sacrificiul, a fost impresionată de închisoarea din Piteşti: "Serialul Sacrificiul mi-a dat șansa să filmez într-un loc cumplit, care poartă în el, în ziduri, sacrificiul celor care s-au opus regimului comunist. Acolo ai încă senzația că auzi gemetele si rugăciunile acelor eroi fără vină!", a declarat aceasta.
"Experimentul Pitești", "Fenomenul Pitești" sau "Fenomenul de reeducare" avea ca scop nu reeducarea studenților, ci dezumanizarea lor, mergându-se până la punctul în care îi obligau să devină, la rândul lor, torționari, inoculându-le ideea că nu erau niște victime. Un proces prin care cei închiși erau supuși nu doar chinurilor fizice, ci și psihice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă