Echipa lui Cristiano Ronaldo, Al-Nassr, are un nou antrenor
La numai o zi de la concedierea lui Luis Castro, echipa la care joacă starul portughez, Cristiano Ronaldo, are un nou antrenor.
Citește și: Fotbal, Liga Națiunilor: Cristiano Ronaldo, cu golul 900, a adus victoria Portugaliei în fața Croației
Italianul Stefano Pioli a fost numit în funcția de antrenor al echipei saudite de fotbal Al-Nassr, la care evoluează starul Cristiano Ronaldo, la o zi după concedierea portughezului Luis Castro, informează AFP.
Clubul din Riad a decis să renunțe la serviciile lui Luis Castro după un început de sezon ezitant, atât în campionatul Arabiei Saudite, cât și în Liga Campionilor Asiei, în care echipa lui Ronaldo a debutat luni cu o remiză dezamăgitoare în fața formației irakiene Al-Shorta (1-1).
First steps with Stefano Pioli leading the charge. The journey starts now! ????⚽️ pic.twitter.com/gFG6euCeNa
— AlNassr FC (@AlNassrFC_EN) September 18, 2024
Pioli (58 ani), care a pregătit-o pe AC Milan din octombrie 2019 și până în mai 2024, a activat anterior la cluburile Fiorentina, Inter Milano, Lazio Roma și Bologna. El se află acum la prima sa experiență ca antrenor în afara Italiei.
Predecesorul său Luis Castro este al treilea tehnician care părăsește clubul saudit de la sosirea lui Ronaldo, cvintuplu câștigător al Balonului de Aur, care a semnat la începutul anului 2023 un contract estimat la 400 de milioane de euro cu Al-Nassr.
Francezul Rudi Garcia s-a despărțit de echipa saudită în aprilie 2023, fiind înlocuit pentru scurt timp de croatul Dinko Jelicic, înainte ca Luis Castro să fie instalat la conducerea tehnică în iulie 2023.
Al-Nassr, clasată pe locul secund în ediția trecută a Saudi Pro League, nu a câștigat niciun meci în acest debut de sezon, înregistrând două remize, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News