Data publicării:

Echipa ideală a Ligii 1, după etapa a 11-a. Reghecampf, antrenorul rundei

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.

Alegeri prezidentiale 2024

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 11-a:

PORTAR

Mihai Popa (FC Voluntari / 20 de ani) - Tânărul portar al ilfovenilor a bifat al treilea meci la rând fără gol încasat, răsplătind astfel încrederea primită din partea lui Liviu Ciobotariu.

FUNDAŞI

Lucian Goge (Rapid / 30 de ani - FOTO) - A marcat în premieră în Liga 1 şi a intrat în istoria giuleştenilor drept jucătorul care a înscris cel puţin un gol pentru Rapid în primele patru ligi din România.

Joyskim Dawa (FC Botoşani / 25 de ani) - A înscris pentru a doua etapă la rând. Devine o prezenţă constantă în formula de start aliniată de Marius Croitoru.

Daniel Celea (Chindia / 26 de ani) - Cu el în centrul defensivei, târgoviştenii au avut o serie de 380 minute fără gol încasat în Liga 1.

Iasmin Latovlevici (FC Argeş / 35 de ani) - A alergat mult pe durata meciului. A acoperit excelent ambele faze.

MIJLOCAŞI

Ion Gheorghe (FC Voluntari / 21 de ani) - Continuă seria evoluţiilor pozitive. A ajuns la trei goluri şi o pasă decisivă în cele opt partide bifate pe teren în ediţia curentă.

Dan Nistor (Uniersitatea Craiova / 33 de ani) - Experimentatul mijlocaş a marcat un gol şi a pasat decisiv pentru reuşita care a închis tabela.

David Miculescu (UTA / 20 de ani) - Introdus pe teren la startul reprizei secunde, decarul arădenilor a reuşit o dublă, salvând un punct pentru UTA.

ATACANŢI

Gabriel Torje (Dinamo / 31 de ani) - Este unul dintre jucătorii în care dinamoviştii îşi pun multe speranţe. A înscris pentru a doua oară în sezonul actual.

Kevin Luckassen (Sepsi OSK / 28 de ani) - A înscris primele lui goluri pentru covăsneni. Este un atacant puternic, capabil să câştige multe dintre duelurile fizice cu adversarii.

Claudiu Petrila (CFR Cluj / 20 de ani) - A fost cel mai bun jucător de pe teren. A strâns în campionatul curent patru goluri, două pase decisive şi un penalty scos.

ANTRENORUL ETAPEI

Laurențiu Reghecampf (Universitatea Craiova / 46 de ani) - De la meci la meci, "Ştiinţa" lui Reghe arată tot mai bine. După ultima victorie, alb-albaştrii au revenit pe un loc de play-off, transmite Liga Profesionistă de Fotbal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel