Ecaterina Andronescu, posibil candidat pentru fotoliul de primar la Sectorul 6
Rectorul UPB București și senator PSD, Ecaterina Andronescu, ar putea deveni candidat pentru Primăria Sectorului 6 din Capitală. Ecaterina Andronescu a fost inclusă în sondajul de opinie al USL pentru stabilirea candidaţilor în Bucureşti pentru locale, alături de alţi parlamentari de Bucureşti, însă e de aşteptat ca rectorul Politehnicii să beneficieze de cel mai mare capital în sectorul 6, datorat îndeosebi simpatiei studenţilor politehnişti şi a familiilor lor pentru senatoare.
Fostul ministru al Educaţiei nu şi-a exprimat încă nici acordul, dar nici dezacordul în ceea ce priveşte o candidatură la primărie, potrivit newsin.
Chiar dacă Ecaterina Andronescu nu a putut fi contactată, informația referitoare la candidatura demnitarului pentru postul de edil la unul dintre sectoarele Capitalei este căt se poate de plauzibilă. În 2012 vor avea loc alegeri pentru mandatul de rector al Universității Politehnice din București, post pentru care doamna Andronescu nu mai poate participa, așa că un refugiu în administrație este benefic.
Pe de altă parte, un alt lider al partidului, vicepreşedintele Robert Negoiţă, a anunţat deja că nu intenţionează să candideze în sectorul 3 pentru postul de edil, în ciuda faptului că este coordonatorul filialei. "Fiecare e invitat să-şi facă strategia proprie, eu nu am nicio intenţie să candidez. Să fii în sondaj e una, a candida e altceva. Nu trebuie să aibă neapărat legătură sondajul cu participarea în alegeri", a declarat Negoiţă pentru NewsIn. Întrebat dacă filiala de la sectorul 3 are un alt nume care să poată aduce un scor bun la locale, în cazul primăriei de sector, Negoiţă a replicat că încă nu poate oferi un exemplu, dar acest lucru ar urma să se mai discute. Negoiţă este lider al PSD Ilfov şi a intenţionat să se înscrie în cursa pentru preşedinţia CJ, însă liberalii au avut în cele din urmă câştig de cauză în competiţia din interiorul USL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News