Data publicării:
Ebola Suedia. Pacientul a fost izolat - știrea NU s-a confirmat
UPDATE: Un pacient internat într-un spital din Suedia cu simptome care păreau să fie un caz de Ebola, o boală extrem de contagioasă şi uneori mortală, nu suferă de această febră hemoragică, au anunţat vineri autorităţile locale, relatează AFP.
Știrea inițială:
Un bărbat a fost internat într-un spital din Suedia cu simptome care par să fie specifice pentru Ebola.
Pacientul care a vomat sânge a călătorit recent în Africa de Est.
Rezultatele analizelor în acest caz urmează să sosească. Pentru moment, vorbim doar despre o suspiciune de Ebola, au precizat într-un comunicat autorităţile medicale din regiunea Uppsala, a cărei capitală - oraşul omonim - se află la 70 de kilometri nord faţă de Stockholm.
Pacientul este tratat în secţia de boli contagioase a Spitalului Universitar din Uppsala şi este ţinut în izolare. Nu se cunosc alte detalii vizavi de acest caz.
Bolnavul s-a prezentat mai întâi la spitalul din oraşul Enkoping, aflat în apropiere de Uppsala. El a fost izolat cu rapiditate şi apoi transferat.
Serviciul de urgenţă al acelui spital a fost închis, iar angajaţii care au intrat în contact cu pacientul se află sub supraveghere, au precizat autorităţile medicale locale.
Ce este Ebola
Ebola este o boală mortală cauzată de un virus. Există cinci tulpini ale acestui virus, patru dintre ele reuşind să îmbolnăvească oamenii. Odată ce a pătruns în organism, virusul omoară celulele, făcându-le pe unele dintre ele să explodeze.
Distruge sistemul imunitar, cauzează hemoragii interne puternice şi afectează aproape fiecare organ.
Epidemia de Ebola care este în plină desfăşurare în estul Republicii Democrate Congo a făcut deja peste 360 de morţi. Este cea de-a zecea epidemie de Ebola în această ţară după identificarea bolii, în 1976.
VEZI ȘI: ZODII: Bărbatul ideal pentru fiecare zodie - horoscop
Dieta cu cartofi fierți. Uşor de ţinut și nu te înfometează – MENIU pe zile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News