Data publicării:
Eba își anunță în PE sprijinul pentru o inițiativă a USL
Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
Elena Basescu
Europarlamentarul PDL, Elena Băsescu, a susținut în plenul Parlamentului European de la Strasbourg un discurs în care a anunțat sprinjinul opoziției pentru un proiect al USL. Este vorba despre reorganizarea administrativă a României.
„În acest an, în România, conform promisiunilor USL – coaliția de stânga aflată la guvernare, va începe procesul de reorganizare administrativă a teritoriului național, pe regiuni de dezvoltare. Această reformă extrem de necesară a fost propusă și de guvernele de dreapta, însă nu s-a putut realiza din lipsa unei majorități parlamentare solide. USL are acum majoritatea necesară pentru ca acest proiect să fie adoptat și din promisiune să devină realitate. Și noi, politicienii din opoziție susținem acest proiect”, a declarat Elena Băsescu, potrivit NewsIn.
În opinia sa, obiectivele reorganizării trebuie să fie „mărirea capacității de absorbție a fondurilor europene, mărirea autonomiei locale și reducerea aparatului birocratic”.
„Statul trebuie să fie suplu, eficient, să lucreze în folosul oamenilor și să nu fie o povară pentru cei care plătesc taxe și impozite. Noua organizare administrativă a țării trebuie să corespundă obiectivelor de dezvoltare economică și socială a României și să țină cont de regiunile de dezvoltare așa cum au fost ele convenite cu Comisia Europeană”, a mai spus europarlamentarul PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
administrativa
basescu
elena
europarlamentar
european
parlament
pdl
reorganizare
strasbourg
usl