Data publicării:

EBA, cu micuța Sofia în Parlamentul European. Reacția parlamentarilor

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Elena Băsescu și-a reluat activitatea profesională și, după o pauză lungă, a revenit în Parlamentul European alături de fetița ei. Mezina președintelui României a povestit care a fost reacția colegilor săi. 

Se pare că micuța Sofia i-a cucerit pe demnitarii care nu s-au arătat deloc deranjați de gestul Elenei Băsescu. Aceasta din urmă a postat pe un cont de socializare un album foto cu titlul “Înapoi la muncă” în care apar câteva fotografii de suflet cu micuța Sofia. Alături de poze, fericita mămică a lăsat și o scurtă descriere.

‘‘De luni, am revenit la muncă după o pauză de două luni. Însă nu mă pot despăți de Sofia, aşa că am luat-o cu mine. Acestea sunt primele poze ale sale de la Strasbourg.

Mulţumesc mult tuturor colegilor mei din Parlamentul European pentru primirea foarte călduroasă pe care ne-au făcut-o mie şi Sofiei. I-am simţit alături de mine într-un moment foarte important şi asta a făcut întoarcerea la lucru mult mai uşoară”, a notat mezina președintelui. Parlamentarii au venit să o vadă pe Sofia, toți fiind încântați de vizita făcută.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel