Data publicării:
E NEVOIE de adeverințele de vechime la pensionare. Răsturnare de situație, după replica dată de Casa Națională de Pensii
Răsturnare de situație după ce Ministerul Muncii a anunțat că datele din REVISAL pot fi vizualizate de mai multe agenții din țară, astfel solicitanții nu vor mai umbla după adeverințe și alte documente ce pot fi văzute direct în Registru. Casa de Pensii transmite că Ordinul 1783/2019 permite vizualizarea informațiilor, dar nu și utilizarea lor cu rol de document.
Agenția Națională de Muncă și Casa Națională de Pensii au de la 1 ianuarie 2020 acces direct la Registrul de evidență a salariaților (REVISAL), conform unui ordin recent al ministrului Muncii, care, fiind un ordin intern, nu trebuie să apară în Monitorul Oficial, pentru a produce efecte, conform DCBusiness.ro. Până acum, cei care voiau să iasă la pensie sau solicitanții ajutoarelor de șomaj trebuiau să ceară adeverințele de la foștii angajatori. Acum, acest lucru s-ar schimba conform ordinului dat de Violeta Alexandru, ministrul Muncii lăudându-se cu performanța că nu va mai pune românii pe drumuri.
Casa de Pensii susține că simpla vizualizare nu ține loc de document
Totuși, Casa Națională de Pensii publică un drept la replică pe site, în care scrie că ”s-a indus în spațiul public informația eronată potrivit căreia "persoanele aflate în prag de pensionare nu mai sunt nevoite să obțină de la angajatori și să depună la dosar adeverințele care dovedesc vechimea în muncă”. (...) Precizăm, în acest context, că Ordinul nr. 1783/2019 al ministrului muncii și protecției sociale are în vedere vizualizarea informațiilor din REVISAL și nu utilizarea unor date cu rol de document care să înlocuiască adeverințele prevăzute de legea pensiilor.”
Violeta Alexandru anunță că va reveni cu informații
Într-o postare despre accesul la REVISAL, Violeta Alexandru a scris, pe Facebook, că ”Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), cele care efectuează plata beneficiilor sociale, au intrat în Revisal și văd informația necesară pentru ca serviciile oferite să nu mai pună oamenii pe drumuri respectiv să fie livrate mai repede.” În același context fiind, ministrul Muncii scrie: ”Sunt conștientă că vor veni tot felul de detalii tehnice, peste sutele deja gestionate de la primul "Nu se poate" până acum. Le vom lua unul câte unul. Înapoi lucrurile nu mai pot da! Mai departe .... Venim cu informații despre ANOFM și Casele de Pensii. Nu există "Nu se poate"! Se poate!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News