Data publicării:

Eșec. Tranzacţia între KMG şi chinezii de la CEFC pentru KMG International, a picat

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Tranzacţia privind preluarea de către compania chineză CEFC China Energy Company Ltd. a unui pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere KMG International NV, fostul Rompetrol Group, a eşuat, au declarat marţi pentru Reuters trei surse din apropierea discuţiilor.

Alegeri prezidentiale 2024

În luna martie a acestui an, grupul petrolier kazah KazMunayGas informa în mod oficial că finalizarea tranzacţiei prin care compania chineză CEFC China Energy Company Ltd. va prelua un pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere române KMG International NV a fost amânată pentru sfârşitul lunii iunie. "Tranzacţia privind vânzarea unui pachet de control la KMG International nu a fost încă încheiată în mod definitiv din cauza unor obligaţii restante, care sunt programate să fie finalizate până la data de 30 iunie 2018", a informat în luna martie grupul KazMunayGas. "Ambele părţi sunt în continuare hotărâte să încheie această tranzacţie în viitorul apropiat", adăuga atunci KazMunayGas.

Marţi însă, trei surse din apropierea discuţiilor au declarat pentru Reuters că tranzacţia a eşuat. "Nu va mai fi o tranzacţie", a declarat un înalt oficial kazah pentru Reuters. Întrebat dacă o eventuală terţă parte s-a oferit să preia ea participaţia, oficialul a spus: "este un proces îndelungat dar există interes în acest sens".

Surse: CEFC nu a putut plăti garanția de 50 milioane de dolari

De asemenea, două surse chineze de rang înalt au confirmat şi ele că tranzacţia cu KazMunayGas a căzut. Una din aceste surse a declarat că CEFC urma să plătească o garanţie de 50 milioane de dolari pentru a menţine tranzacţia însă compania chineză nu a putut plăti această sumă înainte de termenul limită fixat pentru sfârşitul lunii iunie.

În doar câţiva ani, CEFC s-a transformat dintr-un trader petrolier de nişă din oraşul natal al lui Ye Jianming (provincia chineză Fujian, din sud-estul Chinei) într-un conglomerat cu activităţi în domeniul energiei şi finanţelor. În prezent, CEFC produce petrol în Africa de Vest şi Abu Dhabi, deţine sute de benzinării în Europa şi o bancă activă în Cehia şi Slovacia.

KazMunayGas din Kazahstan prezentă în 11 țări

Deţinută integral de compania petrolieră KazMunayGas din Kazahstan, KazMunayGaz International este prezent în 11 ţări şi deţine rafinăriile Petromidia Năvodari (cea mai mare unitate de profil din România) şi Vega Ploieşti (cea mai veche rafinărie în funcţiune), dar şi reţele de distribuţie de carburanţi (Rompetrol) în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Franţa şi Spania.

Tranzacţia cu KazMunayGas este a doua afacere eşuată a celor de la CEFC după participaţia la grupul petrolier rus Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia. Anul trecut, consorţiul format de QIA şi Glencore a decis să cedeze 14,16% din acţiunile Rosneft pe care le deţinea către compania chineză CEFC China Energy pentru 9,1 miliarde dolari. Însă această tranzacţie nu s-a finalizat în condiţiile în care la începutul acestui an preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming, a fost investigat de autorităţile chineze pentru presupuse infracţiuni economice. 

Vezi si: KMG International, rezultatele pe primul trimestru

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel