Data publicării:

DW, despre vizita lui Băsescu la Berlin: Poate n-are nimeni timp de el

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Basescu_Germania
Basescu_Germania

Publicația germană Deutsche Welle caracterizează vizita de lucru a președintelui Traian Băsescu în Germania că una "lipsită de fastul și importanța oficială care însoțesc de obicei vizitele în străinătate ale unui președinte de stat". Cât despre faptul că șeful statului român nu are însă nici un fel de întâlniri politice la Berlin, DW susține că un motiv ar putea fi că "pur și simplu, nimeni nu are timp de el".

Publicația germană DW scrie că "de obicei, un șef de stat străin, care vine la Berlin, se întâlnește cu conducerea politică a Republicii Federale, iar întâlnirile cu președintele Germaniei și cu cancelarul german presupune primire cu onoruri militare, uneori și un discurs în fata reprezentanților din economie sau a publicului".

Ulterior, DW susține că președintele Traian Băsescu nu are însă niciun fel întâlniri politice în vizita de lucru pe care o întreprinde la Berlin. "Poate că, pur și simplu, nimeni nu are timp de el, în această zi aglomerată, în care sunt la Berlin ministrul de externe american John Kerry, premierul polonez Donald Tusk și comisarul european Laszlo Andor", citează hotnews.ro.

Oricum, continuă DW, "președintele Băsescu a folosit prilejul, pentru a cere înțelegere presei din capitala Germaniei, pentru țara sa - și în dezbaterea despre migrație".

Cu toate acestea, într-un comunicat publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale, președintele Traian Băsescu s-a întâlnit vineri, la Munchen, cu președintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck.

"Cei doi şefi de stat au discutat despre modul în care în cele două state a fost gestionată problematica privind condamnarea comunismului şi au fost asigurate reparaţiile morale pentru victimele persecuţiilor totalitare. Domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul preşedinte Joachim Gauck au reconfirmat, în cadrul întrevederii, importanţa implicării la cel mai înalt nivel a autorităţilor statului în combaterea fenomenului corupţiei şi au făcut o evaluare a performanţei sistemelor judiciare din ţările aflate în tranziţie în lupta împotriva corupţiei.

Totodată, cei doi şefi de stat au discutat despre riscurile de securite din Republica Moldova generate de abordările separatiste din Transnistria și Găgăuzia. În timpul discuțiilor, domnul președinte Traian Băsescu l-a informat pe domnul preşedinte Joachim Gauck și despre poziția României cu privire la Kosovo", se precizează în documentul citat.

Băsescu, vizită-fulger în Germania

Președintele Traian Băsescu efectuează o vizită de lucru, vineri și sâmbătă, la Berlin și Munchen, Administrația Prezidențială anunțând deplasarea șefului statului cu doar câteva ore înainte. Vizita lui Băsescu se suprapune Conferinței de Securitate de la Munchen, unde România este reprezentată de Titus Corlățean, ministrul de Externe. Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, se află și el la Berlin, unde are o întrevedere cu cancelarul Angela Merkel.

Pentru ziua de sâmbătă, Administrația Prezidențială a anunțat următorul program al președintelui Traian Băsescu, aflat în vizită de lucru în Germania:

• ora 13.30 (ora României), München (Republica Federală Germania), Hotel Bayerischer Hof - dejun informal oferit de doamna Gerda Hasselfeldt, șefa fracțiunii CSU din Bundestagul Republicii Federale Germania, și domnul Bernd Fabritius, membru în Bundestagul Republicii Federale Germania, președinte al Federației Sașilor Transilvăneni;

• ora 18.00 (ora României), München (Republica Federală Germania), Hotel Bayerischer Hof - participare la Cea de-a 50-a Conferință pentru Securitate, sesiunea „Global Power and Regional Stability” (oportunități de imagine doar pentru fotograful și cameramanul oficiali; imaginile vor fi transmise de îndată presei acreditate).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel