După vizita în Taiwan, Nancy Pelosi a mers acum în Armenia, țară aflată într-un conflict cu Azerbaidjan / video
Nancy Pelosi, președintele Camerei Reprezentanților din SUA, a ajuns în Armenia.
Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, a sosit sâmbătă în Armenia într-o vizită anunţată în ajun, în timp ce această ţară a fost scena unor violente confruntări la graniţă cu Azerbaidjanul, relatează AFP.
Avionul la bordul căruia Pelosi a sosit în Armenia a aterizat pe aeroportul Zvartnoţ, de la periferia capitalei Erevan, potrivit media locale, citate de EFE.
Străzile care duc de la aeroport spre centrul Erevanului au fost împodobite cu steaguri armene şi americane, potrivit imaginilor publicate pe reţelele de socializare.
Pelosi, cel mai înalt responsabil american care se deplasează la Erevan după dobândirea independenţei de către această ţară din Caucazul de Sud în 1991, a calificat această vizită - într-un comunicat - drept un "simbol puternic de angajare fermă a SUA faţă de o Armenie paşnică, prosperă şi democrată şi o regiune a Caucazului stabilă şi sigură".
Această vizită "va juca un rol major pentru a garanta securitatea noastră", a declarat la rândul său preşedintele parlamentului armean, Alen Simonian, jurnaliştilor înainte de sosirea înaltului demnitar american.
Pelosi a sosit în capitala armeană într-o vizită de trei zile în cursul căreia are prevăzute întâlniri cu autorităţi locale şi vizitarea monumentului victimelor genocidului armean în Imperiul Otoman.
Fricțiuni între Turcia și Rusia
Vizita şefei Camerei Reprezentanţilor americane intervine într-o perioadă în care regiunea, de importanţă strategică în specia pentru transportul de hidrocarburi de la Marea Caspică, este scena unor fricţiuni între influenţa Turciei, aliată a Azerbaidjanului, şi cea a Rusiei, garanta teoretică a securităţii Armeniei, unde dispune de o bază militară, dar care este foarte ocupată în Ucraina, notează AFP.
Săptămâna aceasta, Erevanul a acuzat trupele azere că au înaintat câţiva kilometri pe teritoriul Armeniei.
Baku, la rândul sau, a atribuit acţiunile armatei sale prevenirii unei "provocări armene pe scară largă".
Confruntările de la graniţă s-au soldat cu peste 210 de soldaţi morţi de ambele părţi şi au forţat autorităţile armene să evacueze peste 7.000 de persoane din zonele populate din apropierea graniţei. Aceste confruntări au izbucnit marţi şi s-au încheiat printr-o mediere internaţională în noaptea de joi.
Este o escaladare inedită după 2020 care ameninţă să torpileze un proces de pace fragil între cele două ţări rivale din Caucaz, care s-au confruntat în două războaie - în 2020 şi anii 1990 - pentru regiunea contestată Nagorno-Karabah, enclavă populată de armeni în Azerbaidjan.
Nancy Pelosi fusese în centrul tensiunilor geopolitice între China şi SUA în august, când s-a deplasat în Taiwan, în pofida avertismentelor Beijingului care revendică insula, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News