Data publicării:

După valul de îmbălnăviri cu E.coli din Europa, agricultorii români atrag atenţia asupra manipulărilor practicate de ecologiştii anti OMG

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
agricultura
agricultura

Alegeri prezidentiale 2024

LAPAR Brăila, organizaţie care reuneşte majoritatea fermierilor din această zonă agricolă importantă, a adresat o scrisoare deschisă europarlamentarilor români, avertizând totodată şi marele public asupra manipulărilor practicate de aşa zişi ecologişti, care servesc, de fapt, unor interese comerciale.

Europenii au aflat în aceste zile, odată cu epidemia de E.coli înalt patogenă, despre un fapt pe care politicienii refuză şi-l asume. Ne referim la discriminarea producătorilor din interiorul Comunităţii, cărora li se refuză accesul la soluţiile moderne din agricultură, ceea ce favorizează marii importatori, ca şi pe comercianţii unor tehnologii depăşite.

La nivelul continentului s-au înregistrat până acum 22 de decese din cauza unor contaminări cu E.coli înalt patogenă, care a ajuns la consumator prin intermediul unor produse tip ”bio”, respectiv germeni de fasole cultivaţi în Germania.

Seminţele germinate sunt la originea epidemiei de E.coli

În cei 10 ani de cultivare pe scară largă, pe mai mult de 1 miliard de hectare, nicio problemă de sănătate nu s-a înregistrat la cei care au consumat plante modificate genetic. În schimb, noi şi noi teste sunt cerute pentru aceste plante, deşi experţii EFSA au demonstrat că sunt sigure pentru om şi mediu, sunt mai puţin poluante şi au randamente mai bune.

Acest lucru demonstrează un exces de reglementare pentru OMG-uri, ba chiar o politică abuzivă a CE, care serveşte unor interese comerciale specifice, nu consumatorilor sau fermierilor care doresc modernizarea agriculturii.

Fermierii români, care sprijină introducerea OMG în cultură, având o experienţă foarte bună cu aceste plante, până în 2007, nu au nimic cu produsele bio/organice, cu care nu se află în competiţie. Este loc destul şi la nivelul exploataţiilor agricole şi pe piaţă pentru ambele tipuri de culturi. Consumatorii care doresc să beneficieze de avantajele producţiei bio se expun unor riscuri, care trebuie controlate de autorităţile de reglementare, la fel cum se întâmplă cu orice tip de cultură agricolă.

Cazul contaminărilor din Germania arată că aceste autorităţi nu îşi fac treaba. Producătorii de tehnologii învechite, care se opun noilor soluţii în agricultură, au găsit în extremiştii aşa zis ecologişti o portavoce şi au manipulat opinia publică, inducând teama faţă de un risc inexistent, în vreme ce ei profită şi îşi vând marfa.

Atragem atenţia cetăţenilor europeni că sunt minţiţi şi manipulaţi de către politicienii în căutare de voturi uşor de obţinut. De ce să ofere locuri de muncă sau salarii decente alegătorilor, pentru care trebuie să vină cu soluţii? Nu e mai simplu să inventezi o problemă, după care să introduci interdicţii şi să te lauzi că ai rezolvat problema?

În realitate, tehnologiile vechi sunt poluante şi au riscuri mai mari, din cauza chimizării excesive, în vreme ce produsele OMG sunt mai ecologice, dar vocea raţiunii nu se face auzită.

Poate o tragedie ca aceea care a lovit Europa îi va face pe oameni mai atenţi la interesele lor, nu la campaniile unor activişti plătiţi să terorizeze consumatorii.

Poate pagubele pe care le-au suferit agricultorii din toate ţările continentului din cauza isteriei induse de mass media îi vor face mai atenţi la suferinţele fermierilor români, primii care au pierdut în urma interzicerii abuzive a culturii de soia modificată genetic.

Poate că fermierii din Germania, Franţa sau Ungaria, care se bucură că fermierii români sunt împiedicaţi să concureze pe piaţa globală de regulile UE, vor înţelege că acela care sapă groapa altuia, cade singur în ea. Peste câţiva ani, când preţul alimentelor va fi greu de suportat chiar şi de către bogaţii lumii, le va părea rău că politicieni lipsiţi de viziune le-au refuzat viitorul, pentru câteva voturi smulse în prezent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel