Data actualizării:
Data publicării:

După Simona Halep, și Sorana Cîrstea părăsește Australian Open 2022

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
După Simona Halep, și Sorana Cîrstea părăsește Australian Open 2022 / Facebook Sorana Cîrstea
După Simona Halep, și Sorana Cîrstea părăsește Australian Open 2022 / Facebook Sorana Cîrstea

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek, a şaptea favorită, cu 5-7, 6-3, 6-3, luni, la Melbourne, în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek, a şaptea favorită, cu 5-7, 6-3, 6-3, luni, la Melbourne, în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului. Cîrstea (31 ani, 38 WTA), care şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa de la Melbourne, reuşită în 2017, s-a înclinat la capătul unui meci de mare luptă, după două ore şi 28 de minute, în faţa unei adversare care nu pierduse niciun set în turneu.

A fost un duel al nervilor, cu lovituri rapide şi puternice, în care schimburile lungi au destul rare şi în care cei 11 ani diferenţă nu s-au simţit. Cîrstea a început în forţă, a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, dar a fost egalată, 4-4, iar la 5-4 pentru Swiatek a fost nevoită să salveze o minge de set. Românca a egalat, 5-5, apoi a reuşit un nou break şi a luat primul set cu un ghem la zero (7-5).

Swiatek (20 ani, 9 WTA) a început mai bine actul secund şi a condus cu 2-0, Cîrstea a egalat, 2-2, dar poloneza s-a desprins la 5-2, câştigând cu 6-3. În decisiv, la 2-1 în favoarea sa, Cîrstea a ratat patru mingi de break, iar apoi şi-a pierdut serviciul, scrie Agerpres.

Românca a reuşit rebreak (3-3), dar apoi nu a mai luat decât două puncte până la final, cedând setul cu 3-6. Swiatek a făcut mai multe puncte cu primul serviciu (76%-58%), Sorana cu al doilea (44%-25%), poloneza având un procentaj mai bun la mingile de break fructificate (43%-33%). Swiatek a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 29-27, dar şi mai multe erori neforţate, 36-33. Sorana Cîrstea s-a ales cu un cec de 328.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA.

Citește și: Simona Halep, după ce a fost învinsă în optimile Australian Open de Alize Cornet: Mă durea stomacul, mă durea ficatul

Simona Halep a pierdut meciul contra sportivei din Franța, Alize Cornet (69 WTA), în optimile de finală ale Australian Open 2022. 

Jucătoarea română de tenis, Simona Halep, a declarat într-un scurt interviu pentru Eurosport, după eliminarea de luni din optimile de finală de la Australian Open, că a fost puternic afectată de căldura excesivă din timpul meciului şi nu s-a simţit foarte bine.

Îmi place să joc pe căldură, dar nu în exces. A fost foarte cald astăzi, m-am resimţit încă din primul set, mă durea stomacul, mă durea ficatul. Ce pot să spun este că mă simt destul de împăcată pentru că am dat tot ce am putut pe teren. A fost un meci bun din punctul meu de vedere, contra unei jucătoare care evoluează extraordinar, o luptătoare desăvârşită, mereu am jucat 3 ore cu ea. Tot respectul pentru ea, a meritat să câştige, a spus Halep, conform sursei citate. 

Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 14, a suferit prima sa înfrângere din acest an, la capătul celui mai solicitant meci, care a durat două ore şi 33 de minute, în condiţii dificile, la o temperatură de 32 grade Celsius. Simona Halep a încheiat o serie de opt victorii consecutive, care i-a adus, între altele al 23-lea titlu din carieră, la Melbourne Summer Set 1.

Cornet (32 ani, 61 WTA) a început meciul mai bine şi a condus cu 3-1, Halep a revenit şi a egalat, 3-3, însă franţuzoaica s-a impus cu 6-4 într-un prim set în care şi-a pierdut serviciul de trei ori. Deşi Halep a început actul secund cu break, Cornet a continuat să fie agresivă şi a preluat controlul, desprinzându-se la 3-1. Vezi știrea inițială aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel