Data publicării:

După reactorul de la Cernavodă, vântul puternic a oprit turbinele eoliene / Ministerul Energiei, anunț important

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Turbinele eoliene s-au oprit din cauza vântului puternic.

Ministerul Energiei a anunțat că, „din cauza vântului foarte ridicat, turbinele eoliene au început să se oprească”,iar în acest moment în sistemul energetic sunt 1700 MW deficit

Sebastian Burduja a dat totuși asigurări că nu există probleme.

„Având în vedere avertizările meteo ale Agenției Naționale de Meteorologie, în special în zona Dobrogea, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dispus analiza situației la nivelul comandamentului energetic de iarnă și luarea tuturor măsurilor necesare”, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei citate, condițiile meteorologice vor fi dificile de sâmbătă seara până duminică în a doua parte a zilei, mai ales în zona de sud-est a României. Ministerul Energiei precizează că în zona de sud-est a României se concentrează importante capacitați de producție a energiei, în special nucleară și eoliană.

„Prognozele de vânt indică posibile valori de 75-80 km/h, până la 100 km/h în rafale. La asemenea viteze, turbinele eolienelor pot fi oprite, iar rețele de transport și distribuție a energiei electrice pot fi afectate. SN Nuclearelectrica SA anunță, de asemenea, că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat în seara zilei de 18 noiembrie 2023, ca urmare a condițiilor meteo care au cauzat pertubații în sistemul energetic național. Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații. Deconectarea automată a Unității 1, precum și lucrările de remediere, nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător”, precizează comunicatul.

Eolienele produc în prezent aproximativ 1400 MW, față de 2400 MW, cât erau programați. Plus de asta, și U1 CNE Cernavoda a fost decuplată.

„Suntem atenți la evoluții și ne coordonăm cu toate instituțiile relevante, inclusiv IGSU, respectiv Transelectrica, companiile de distribuție și marii producători din regiunea de sud-est a României. Comandamentul energetic de iarnă este pe poziție”, spune Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel