Data publicării:

După doi ani, procesul dintre Băsescu și Patriciu, aproape de final - VIDEO

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
basescu-patriciu-copy
basescu-patriciu-copy

Procesul în care Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu cerând despăgubiri de un leu pentru "minciună şi trucarea unor filmări", după publicarea unui film în care preşedintele părea a lovi un copil la un miting electoral din 2004, este aproape de final, instanţa urmând să ia o decizie.

Avocaţii lui Traian Băsescu şi cei ai lui Dinu Patriciu au prezentat, la termenul de miercuri, pledoariile finale în acest proces deschis de şeful statului ca urmare a mediatizării, în timpul campaniei electorale prezidenţiale din 2009, a unor imagini în care preşedintele apărea a lovi un copil, incident relatat apoi de Dinu Patriciu în cadrul unei emisiuni TV.

Instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a rămas în pronunţare, urmând să ia o decizie în acest caz.

Preşedintele Traian Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un lei pentru "minciună şi trucarea unor filmări", acţiunea fiind înregistrată la instanţa Judecătoriei Sectorului 1 la începutul lunii decembrie 2009. Procesul a început în 21 aprilie 2010, potrivit gandul.info.

La rândul său, omul de afaceri Dinu Patriciu l-a dat în judecată pe preşedintele Traian Băsescu, cerând, într-un alt dosar înregistrat la Judecătoria Sectorului 1, despăgubiri de un euro. Dosarul a fost înregistrat la instanţă în 3 decembrie 2009, iar proces a începe în 4 mai 2010. Următorul termen în acest dosar va avea loc în 18 octombrie 2011.

Youtube video image

Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie, un film în care preşedintele Traian Băsescu pare a lovi un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004.

Omul de afaceri Dinu Patriciu declara, în aceeaşi zi, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploieşti, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex şi apoi peste faţă, aşa cum apare în imaginile difuzate în presă. Omul de afaceri a ţinut să sublinieze că nu este el cel care a dat înregistrarea în presă.

În 28 noiembrie 2009, Traian Băsescu anunţa că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul pentru "minciună şi trucarea unor filmări" şi întreba conducerea ziarului de ce nu a făcut o expertiză a filmului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel