După Dinamo, încă un club din Liga 1 a cerut intarea în insolvenţă
Clubul Academica Clinceni a depus cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Ilfov.
Clubul de fotbal Academica Clinceni, care se confruntă de câteva luni cu mari probleme financiare, a înregistrat o cerere de intrare în procedura de insolvenţă la Secţia Civilă a Tribunalului Ilfov, conform portalului instanţelor de judecată din România.
Cererea depusă de Asociaţia ACSFC Academia Clinceni Ilfov a fost înregistrată în 26 octombrie, Tribunalul Ilfov urmând să stabilească în perioada următoare data primei şedinţe în cadrul acestui dosar (numărul 2761/93/2021) şi ulterior să hotărască deschiderea procedurii de insolvenţă.
ACSFC Academia Clinceni, asociaţia care administrează clubul Academica Clinceni din Liga I, a fost susţinută în ultimii ani de Primărie, dar de la începutul noului sezon se confruntă cu mari probleme financiare. Gruparea are în prezent restanţe de peste patru luni la plata salariilor către jucători, antrenori şi ceilalţi angajaţi.
Academica Clinceni, care s-a calificat în sezonul trecut în play-off-ul Ligii I, se află în prezent pe ultimul loc al clasamentului, cu doar trei puncte după 13 etape disputate.
Academica este al doilea club din Liga I care va intra în insolvenţă, după FC Dinamo Bucureşti. În ultimii ani au mai trecut prin proceduri de insolvenţă cluburi precum Dinamo (prima oară), CFR Cluj, Rapid, Gaz Metan Mediaş, Oţelul Galaţi, Universitatea Cluj, Petrolul Ploieşti etc, transmite Agerpres.
Grecul Nikolaos Kainourgios a semnat cu Dinamo Bucureşti
Fotbalistul grec Nikolaos Kainourgios a semnat un contract cu clubul Dinamo Bucureşti până la finalul acestui sezon competiţional, a anunţat administratorul special Iuliu Mureşan pentru pagina oficială de Facebook a grupării.
În vârstă de 23 de ani, Nikolaos Kainourgios poate evolua pe mai multe posturi, fundaş sau mijlocaş de bandă, dar şi inter stânga.
Nikolaos Kainourgios a jucat ultima oară în prima ligă a campionatului belgian pentru Zulte Waregem, marcând 2 goluri în 15 meciuri în sezonul trecut.
Fost component al reprezentativei U21 de ani a Greciei, Kainourgios şi-a început cariera la Trachones Alimou şi a mai evoluat în ţara sa natală pentru pentru echipa sub 19 ani a clubului Giannina, la Aittitos şi Sparti, fiind transferat în vara anului 2019 în Belgia, la Zulte Waregem.
Noul jucător dinamovist a trecut testele medicale şi a intrat în programul de pregătire stabilit de antrenorul Mircea Rednic în cantonamentul de la Săftica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News