Data publicării:

După cutremur, muncitorii cotizau la „Contul 1977”, din care se finanțau reparațiile caselor și ajutorarea răniților

Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
După cutremur, muncitorii cotizau la „Contul 1977”, din care se finanțau reparațiile caselor și ajutorarea răniților / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
După cutremur, muncitorii cotizau la „Contul 1977”, din care se finanțau reparațiile caselor și ajutorarea răniților / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Astăzi, 4 martie 2021, se împlinesc 44 de ani de la marele cutremur ce a afectat România în primăvara anului 1977. 

Cotidianul brașovean „Drum nou” conținea încă de a doua zi după cutremur, adică din 5 martie 1977, numeroase relatări despre acesta, începând cu decretul președintelui Nicolae Ceaușescu de instituire a stării de necesitate pe teritoriul României. Cauza era cutremurul petrecut în 4 martie 1977, la ora 21 și 15 minute, cu urmările și replicile sale de a doua zi. Se știe că și Brașovul a fost afectat de cutremurul din 1977, dar cel mai mult au avut de suferit cei din sudul țării – Bucureștiul, Zimnicea și alte orașe și comune din acea zonă.

Pe data de 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu, aflat într-o vizită în Republica Nigeria, și-a întrerupt vizita și a revenit urgent în țară. Cotidianul „Drum nou” din martie 1977 a relatat zilnic situația legată de urmările cutremurului, reparațiile urgente, despre strângerea molozului de la clădirile avariate și măsurile de ajutorare din partea întreprinderilor, a oamenilor simpli, ajutoarele externe primite de România și chiar implicarea sportivilor în ajutorarea celor sinistrați după marele dezastru.

La două săptămâni după cutremur, găsim pe primele pagini ale ziarului brașovean știri despre implicarea și vizitele președintelui Ceaușescu la locurile dezastrului, în spitale și la noile locuințe primite de cei rămași fără case. Fabricile brașovene și-au sporit producția, ICRAL-ul, adică întreprinderea de construcții de locuințe din Brașov, a ajutat cu materiale și oameni la repararea locuințelor distruse în Brașov, trimițând muncitori și ingineri și la București.

Casele din centrul vechi au fost afectate

La Brașov, cutremurul de 7,4 grade Richter a afectat în general casele vechi, multe prăbușindu-se total sau parțial. „Amintim casele de pe strada Nicolae Bălcescu, de pe strada Armata Roșie (astăzi, strada Michael Weiss), precum și de pe alte străzi din centrul istoric”, spune muzeograful brașovean Ovidiu Savu.

Solidaritatea brașovenilor cu cei care au avut de suferit de pe urma cutremurului a fost continuată pe tot parcursul anului 1977. Numeroase fabrici, instituții din oraș, dar și persoane particulare, au contribuit la fondul special organizat pentru reparațiile și ajutorarea celor răniți. „Contul 1977” s-a numit acest fond special, la care, numai în ziua de 13 martie 1977 contribuiau: I.A.S. Codlea, I.C.A. Ghimbav, Inspectoratul Silvic, Depoul C.F.R., școli generale și grupuri școlare. Bineînțeles că au ajutat cu sume mari de bani și muncitorii de la fabricile mari din Brașov: Tractorul, Steagul Roșu, Rulmentul, Hidromecanica etc.

Seismul din martie 1977 a cauzat peste 1500 de victime, mii de răniți și pagube materiale imense, potrivit BizBrașov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel