După Australia, şi SUA îl acceptă pe Djokovic, chiar dacă nu este vaccinat împotriva COVID-19
Tenismenul sârb Novak Djokovic a câştigat Australian Open, la un an după ce Australia i-a refuzat accesul pe teritoriul ţării pentru că nu era vaccinat. Acum, sârbul va putea juca şi la US Open, deşi până de curând oficialii americani anunţaseră că regulile privind vaccinarea sunt foarte clare.
Tenismanul sârb Novak Djokovic, care a revenit începând de luni pe prima poziţie a clasamentului ATP, va putea participa la ediţia din acest an a US Open, turneul de Mare Şlem de la New York, după ce autorităţile americane au decis să ridice interdicţia de intrare pe teritoriul Statelor Unite a persoanelor nevaccinate împotriva Covid-19, informează L'Equipe.
Djokovic, în vârstă de 35 de ani, a câştigat al 22-lea său titlu de Grand Slam, egalându-l astfel pe spaniolul Rafael Nadal, după ce s-a impus pentru a zecea oară în cariera sa la Australian Open, competiţie în finala căreia l-a învins duminică pe grecul Stefanos Tsitsipas.
Anul 2023 a început astfel în cel mai bun mod pentru campionul sârb, care în urmă cu un an era expulzat din Australia, în urma unei bătălii judiciare legată de nevaccinarea sa împotriva coronavirusului, iar apoi a ratat şi US Open 2022, din acelaşi motiv.
Singurele turnee de Mare Şlem la care sârbul a putut participa anul trecut au fost cele de la Roland Garros şi Wimbledon, la ultimul dintre ele Djokovic reuşind să câştige trofeul.
La finalul US Open 2022, încheiat pe 11 septembrie, Djokovic i-a cedat fotoliul de lider clasamentului ATP spaniolului Carlos Alcaraz, campionul de la Flushing Meadows, pe care l-a recuperat luni, după 20 de săptămâni.
Autorităţile din Statele Unite au decis să ridice interdicţiile legate de Covid-19 începând cu data de 11 mai 2023, ceea ce înseamnă că Novak Djokovic nu va putea lua parte la turneele de la Indian Wells şi Miami, ambele de categoria Masters 1.000 ATP, programate în primăvară. Această absenţă i-ar putea pune în pericol poziţia de numărul unu mondial, în cazul unor performanţe bune ale rivalilor săi Carlos Alcaraz şi Stefanos Tsitsipas la turneele americane, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News