Data actualizării: 06.11.2023 10:36
Data publicării: 06.11.2023 10:35

"Dumnezeu îți dă atât cât poți duce!" Anxietatea părinților care au copii bolnavi, tratată cu nepăsare

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Radu Leca și Ramona A.Dumitru, psihologi, explică modul în care anxietatea le poate face viața un calvar părinților care au copii bolnavi și cum pot cere ajutor.

Legile lui Moise clarifică situațiile în care copiii, indiferent de vârstă, răspund pentru toate păcatele părinților și a bunicilor.

„… Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea și al patrulea neam și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele” (Ies. 20, 5-6).

Numai părinte de copil bolnav să nu fi! De ce? Fiindcă suferi, până ajungi să te îmbolnăvești. De? Cancer de piele, gastrită, ulcer, colită ulcerativă, cancer de stomac, pancreatită, de ficat, de psoriazis.

Anxietatea părinților care au copii bolnavi reprezintă o problemă gravă, care este tratată cu iresponsabilitate și nepăsare de către familia extinsă. Familia extinsă, chiar dacă observă durerea și neputința părinților în fața bolii, tratează cu maximă detașare totul.

Părinții se îmbolnăvesc, de la durerea simțită și de la neputință, de anxietate? Categoric da! După anxietate, apar atacurile de panică? Da! Ele sunt îngrozitoare. Enumerăm trei tipuri comune de atacuri de panică.

A. Vertij cu durere de cap. Amețeala il oprește din orice face. Dacă se petrece la volan, subiectul ia mâinile de pe volan. Transpirația iese prin haine. Debutează tremuratul

B. Apare brusc senzația că nu este in locul în care trebuia, că nu știe unde se află, că trebuie să facă sau să spună orice ca să ajungă acasă. Se instalează starea de rău fizic. Subiectul se sperie. Aerul refuză să mai intre in plămâni. Colapsul este aproape. Iar toate acestea sunt doar in mintea sa. Nimic nu este real. Este doar o închipuire

C. Subiectul iese din magazin, ducând sacoșele cu cumpărături. Se apropie de mașină, corpul îi îngheață. Scapă sacoșele. Își simte corpul greu și rece. Transpirația ca de gheață îi invadează spatele.

Apare gustul metalic. Își spune mantra și încearcă să înțeleagă unde sunt cumpărăturile. Simte că se apropie leșinul. Inevitabilul se produce.

Ce au cele trei povești în comun? Victimele! Toate victimele sunt părinți de copii bolnavi.

După atacurile de panică, urmează depresia. Cu depresia nu te joci! Depresia te poate îndemna la suicid.

Adevăr: este 100% organic ca părinții implicați, în viața copiilor lor, să-și facă griji atunci când copiii lor sunt bolnavi, iar părinții neimplicați să devină spectatori și critici, dar modalitatea de implicare devine o problemă reală când anxietatea piratează viața de familie. Există un caz special, care la nivel național în România, este prezent în toate paturile sociale: nepăsarea față de copil.

Părintii nepăsători spun așa: "de ce să îmi dau viața, timpul și răbdarea pentru copil, fiindcă oricum lui nu ii pasă. Copilul este oricum bolnav. La un moment dat voi ajunge să mă îmbolnăvesc. Nu am cum să accept asta. Nu mă implic în viața copilului. Crește oricum și fără mine."

Există cinci întrebări la care părinții îmbolnăviți de anxietate spun NU:

A. Ieșim afară?

B. Ne plimbăm?

C. Mergem undeva împreună?

D. Facem curat in casă

E. Ne luam un câine?

Vedeți cât de simple și naturale sunt întrebările? Iar răspunsul pentru toate este NU. De ce? Anxietatea este prezentă în mintea părinților.

Au nevoie părinții să caute sprijin? Da. Dar de la cine? De la psihologi. Cu care ce să vorbească? Cu care să împărtășească problemele lor, fricile lor și speranțele lor.
Cum îi ajută asta? Iar ca răspunsul să fie ținut minte am să vă spun o poveste scurtă: Alcoolicul care își dorește să se lase de băutură face terapie și ia tratament psihiatric. Suduie si psihologul și psihiatrul, trăiește cu impresia că este net peste ei, dar, în timp și in lipsa alcoolului, mintea lui se limpezește. Dacă un alcoolic poate face asta, cu siguranță părinții fără dependențe, doar loviți năprasnic de anxietate, dacă cer ajutor îl primesc și înțeleg.

Dacă părinții își amintesc că nu sunt singuri și că există permanent resurse aflate la dispoziția lor pentru a beneficia de ajutor, atunci primul pas către echilibru este realizat.

Sfatul psihologului Radu Leca este următorul: "Dragi părinți, este imperios necesar să aveți grijă de voi fizic și mental. Dacă vă îmbolnăviți organic sau mental, copilul vostru nu o să mai aibă pe cine să se bazeze. Copilul nu o să mai fie în siguranță. Dacă alegeți să anulați, conexiunea emoțională cu copilul, fiindcă nu vă simțiți îndeajuns de responsabili pentru a avea grija de copil, înseamnă că nu sunteți pregătiri să luați rolul de părinte în serios."

Întrebări de bun simț: să aibă grijă de ei înșiși, părinții, atât organic, cât și mental? Da! De ce? Pentru a putea avea grijă, corect, de copilul lor foarte bolnav!

Anxietatea manifestată de părinții de copii bolnavi reprezintă o problemă autentică și complicată. De ce? Există 5 surse ce nu se modifică, generatoare permanent de anxietate:

- Incertitudinea ce reiese din evoluția stării de sănătate a copilului, bolnav

- Stresul ce favorizează apariția epuizării ce are ca sursă grija pentru copil

- Sentimentul de maximă culpabilitate pentru boala copilului, în pofida ideii că nu există o cauză directă, între părinte și boala copilului, excluzând scenariul genetic(sursa genetică)

- Exprimarea în exces a propriilor temeri și sentimente, legate de evoluția bolii. Apariția credinței limitative, în conformitate cu care gândurile influențează evoluția bolii

- Adăugarea elementelor de supranatural în Universul Personal. Exemplul clar oferit de acceptarea psihotroniei

Întrebare ajutătoare ce sporește înțelegerea faptică a informației prezentate: de ce este important ca părintii implicați activ în creșterea, educarea și protejarea copiilor bolnavi să-și exprime limitativ propriile sentimente și temeri? Ca anxietatea să nu renască!

De ce este firesc ca părinții de copii bolnavi să învețe concret cum să gestioneze cele două elemente generative ale tulburărilor afective, respectiv furia și stresul și să ceară ajutor? Ca anxietatea să nu apară!

Psiholog Ramona A.Dumitru face apel la promovarea națională a consilierii psihologice individuale: "Avem nevoie, la nivel național, de implementarea consilierii psihologice decontate prin Casa de Asigurări, în format individual sau de în format de grup (grupurile de suport).

Este perfect adevărat că lipsa sănătății mentale și echilibrul psiho-emoțional al părinților (ce ajung să cedeze) afectează direct și, în plus, sănătatea mentală a copiilor. Afectarea lor are loc datorită interacțiunii patologice cu proprii părinți.

Psiholog Radu Leca: "La un moment dat, părinții, indiferent de structura genetică și/sau emoțională, cedează. O parte dintre ei își dau seama singuri, alții sunt ajutați să înțeleagă îmbolnăvirea lor de la familia extinsă sau prieteni (cu care interacționează frecvent). Menținerea echilibrului emoțional se realizează etapizat și repetabil. Antrenamentul este simplu: scris, citit, discutat, sport, plimbări, accesarea unui duhovnic și a unui psiholog. Părinții trebuie să știe că nu sunt singuri și este bine să ceară ajutor atunci când au, real, nevoie!".

Pentru a facilita înțelegerea completă a informației și sedimentarea ei, psihologii Ramona A.Dumitru și Radu Leca au creat 10 linii de cod informațional psihologic, simplificate: tulburarea afectivă a părinţilor de copii bolnavi se datorează unui număr limitat de aspecte:

1. Teama constantă și îngrijorarea permanentă pentru alterarea sănătății copilului. Care sunt consecințele bolii și cum boala evoluează, reprezintă primele două elemente de hiperîngrijorare.

Părinții se tem de boală. Este firesc. Dar dacă sunt corecți cu medicii și acceptă tratamentul, temerile lor sunt subdimensionate.

2. Senzația de pură neputinţă

Părintele simte că nu pot face nimic. De ce simte părintele că nu poate face nimic? Fiindcă trăiește într-un conflict interior format din 4 elemente psiho-emoționale

2.1. Furia ce o simte în raport cu boala

2.2. Furia ce o simte în raport cu medicii și tratamentele prescrise

2.3. Neputința simțită în raport cu rezultatele ce întârzie să apară

2.4. Toleranța adusă la limită, față de noțiunea clară de tratament biologic(experimental)

3. Necunoscutul acumulat în raport cu evoluția bolii. Prognosticul incert generează anxietate

4. Apariția problemelor financiare

5. Atât timp cât copilul bolnav cere timp și atenție, impactul asupra vieţii de familie/cuplu și profesional este vizibil.

6. Apariția vinovăţiei. Majoritatea tutorilor se simt vinovați că nu au putut preîntâmpina boala.

Grupurile de suport pentru părinți reprezintă o șansă la echilibru. Radu Leca împreună cu colega Ramona A.Dumitru organizează astfel de grupuri de suport.

Care sunt principalele speranțe ale părinților?

- Părinții visează să primească sprijin emoțional din partea familiei și a prietenilor. Acest tip de sprijin există în prea mică măsură.

- Părinții vor odată cu începerea tratamentului și a recuperării, copilașului, ca viața să revină la normal.

- Părinții de copii bolnavi simt că pot găsi un echilibru între tratamentul medical obligatoriu și calitatea vieții copilului lor.

- Părinții de copii bolnavi au încredere și înțeleg medicul. În timp, încrederea dispare.

- Părinții trag nădejde ca o să li se respecte drepturile copilului și ale lor, în tot ce ține de implicarea în deciziile de tratament și îngrijire a copilului lor. În timp, în România, părinții înțeleg că nu există pentru medici.

- Părinții speră, în sinea lor, să primească susținere din partea comunității din care fac parte sau a familiei extinse. În timp, conștientizează că nimeni nu îi ajută.

- Părinții speră să participe la activități de voluntariat, cu conținut social, în ciuda responsabilităților și solicitărilor legate de boala copilului lor.

- Încheierea cu succes răsunător a tuturor etapelor de tratament. Părinții năzuie ca. după parcurgerea tuturor etapelor de tratament, indiferent cât de toxic este, copilul să se recupereze foarte repede (diagnostic-tratamentul curent -recuperare emoțională și fizică).

- Recunoașterea eforturilor lor. Chiar dacă spune că nu vor să le fie recunoscute eforturile depuse, ei își doresc să primească apreciere și un eventual sprijin pentru devotamentul demonstrat.
- Un viitor sigur pentru copilul lor. Părinții cred în puterea vindecării și în capacitatea copilului lor de a depăși tratamentele toxice.

Adevăr: părintele de copil bolnav este un martir!

Articol scris de Radu Leca și Ramona A.Dumitru, după zeci de povești reale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News