Dumitru Prunariu, propus pentru titlul de cetăţean de onoare al Capitalei
Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei urmează să îi fie conferit lui Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic.
Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Potrivit referatului de aprobare, propunerea a venit din partea Asociaţiei Cadrelor Militare Femei în Rezervă şi Retragere "Slt. Ecaterina Teodoroiu".
La data de 14 mai 1981, Dumitru-Dorin Prunariu a participat la misiunea SOIUZ 40 din cadrul programului spaţial "lntercosmos" şi a petrecut în spaţiul cosmic 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute. La momentul zborului, Dumitru Prunariu a fost cel de-al 103-lea cosmonaut al lumii, iar de atunci numărul acestora a crescut la peste 450.
"Realizarea cu succes a zborului cosmic a fost recompensată prin decorarea cu cele mai înalte ordine ale României, dar şi prin recunoaşterea de asociaţii/societăţi internaţionale de prestigiu în domeniu. Este reprezentantul permanent al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic (ASE) la sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Paşnice a Spaţiului Extraatmosferic (COPUOS), de asemenea reprezintă Guvernul României la sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Paşnice a Spaţiului Extraatmosferic (COPUOS)", se aminteşte în referat.
Născut pe 27 septembrie 1952 la Braşov, de profesie inginer aeronautic, a fost pe rând ofiţer inginer în cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare, şef al Aviaţiei civile române, preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, ambasador al României în Federaţia Rusă, preşedintele Consiliului de ne-militarizare a spaţiului cosmic din cadrul ONU. În prezent, are gradul de general-locotenent în rezervă.
Din mai 2002, Dumitru Prunariu este membru de onoare al Academiei Americano-Române de Arte şi Ştiinţe înregistrată în California (SUA). De asemenea, este cetăţean de onoare al câtorva oraşe şi municipii: Cluj, Braşov (1999), Mediaş (2002), notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News