Dumitru Orășeanu, medic, a murit
Medicul pediatru Dumitru Orăşeanu, de la Spitalul "Grigore Alexandrescu", a murit sâmbătă seara, după o lungă suferinţă, a confirmat profesorul doctor Mihaela Bălgrădean, de la Spitalul "Marie Curie".
"Şcoala de pediatrie românească şi întreaga lume medicală de la noi este de aseară mai săracă. Prof. univ. dr. Dumitru Orăşeanu a plecat prea devreme dintre noi, după o suferinţă lungă şi necruţătoare. Dumnezeu să îl odihnească!", a afirmat Mihaela Bălgrădean.
Dumitru Orăşeanu a fost medic primar pediatru, doctor în ştiinţe medicale. Avea competenţe în pneumologie, ecografie generală, toxicologie clinică.
Potrivit site-ului Spitalului "Grigore Alexandrescu", Dumitru Orăşeanu era membru al Consiliului Ştiinţific al Asociaţiei Medicale Române, membru al Societăţii Române de Pneumologie, dar şi al Colegiului de Redacţie al Revistei Române de Pediatrie, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News