Data actualizării:
Data publicării:

Dumbravă (CSM), după atacul lui Băsescu: "Fiecare este liber să tragă ce concluzie doreşte"

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Judecătorul Horaţius Dumbravă, despre care şeful statului a spus că minte cu privire la declaraţiile sale despre dosarul Microsoft, a scris pe Facebook, la puţin timp după acuzaţia lansată de Traian Băsescu, că "fiecare este liber să tragă ce concluzie doreşte".

"Plenul CSM a decis astăzi (joi - n.r.) cu unanimitate de voturi să sesizeze Inspecţia Judiciară în urma declaraţiilor făcute de preşedintele şi premierul României, urmând să se analizeze dacă acestea au adus în vreun fel atingere justiţiei. Atât am avut de spus pe această tema. Fiecare este liber să tragă ce concluzie doreşte", este postarea de pe contul de Facebook al lui Dumbravă, apărută după ce preşedintele a declarat că acesta "minte".

Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat, joi, pe judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că "minte", şeful statului precizând că îşi menţine integral declaraţia pe care a făcut-o atunci când a dat avizul de începere a urmării penale faţă de cinci foşti miniştri.

CITEȘTE ȘI: TRAIAN BĂSESCU, prima declarație după lovitura CSM

"Se pare că sunt magistraţi care ţin neapărat să facă politică şi au ajuns să o facă mai prost decât o facem noi, politicienii. Un domn magistrat a considerat că în conferinţa mea de presă am afectat justiţia că am dat acte din dosar. Îmi pare rău, domnul magistrat minte. Îmi menţin integral declaraţia pe care am făcut-o când am anunţat cererea de urmărire penală pentru cinci foşti miniştri", a declarat Băsescu.

CSM a decis joi să sesizeze Inspecţia Judiciară atât în cazul declaraţiilor făcute de Victor Ponta cu privire la ancheta referitoare la Lukoil, cât şi în cazul afirmaţiilor lui Traian Băsescu privind dosarul Microsoft şi ale lui Varujan Vosganian despre condamnarea lui Sorin Roşca Stănescu.

Membrii plenului CSM au votat cele trei propuneri de sesizare a Inspecţiei Judiciare cu privire la afirmaţii despre justiţie făcute de premierul Victor Ponta, de preşedintele Traian Băsescu şi de senatorul Varujan Vosganian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel