Dublă tentativă de jaf într-un cimitir din Galaţi
Sâmbătă, 6 februarie 2021, în jurul orei 14,00, pe raza cimitirului "Eternitatea" din Galați, o femeie în vârstă de 72 de ani a fost victima unei tentative de jaf.
După finalizarea înmormântării, în timp ce victima se îndrepta spre mașină, a fost abordată de un bărbat care purta o mască și un fes, singurul lucru vizibil fiind ochii acestuia.
Agresorul a trântit victima, încercând să îi sustragă acesteia poșeta, moment în care victima a țipat, iar la fața locului a venit o apropiată a acesteia care se afla în vecinătate. Aceasta din urmă a împins agresorul care a căzut peste grilajul unui mormânt, ulterior ridicându-se și fugind, fără a reuși să sustragă vreun bun de-al victimei.
În căzătura sa, victima s-a lovit în zona pieptului unde în trecut a suferit o operație, motiv pentru care a fost necesară intervenția unui echipaj SMURD deoarece victima acuza dureri severe în zona pieptului și a spatelui.
În urma apelului la 112, ambulanța a pus victima în direct cu poliția, de unde s-a aflat că la aproximativ o oră după tentativa de jaf, în aceeași zonă a mai fost raportat un atac, de data aceasta atacatorul folosind un obiect ascuțit pentru a răni victima.
În prezent, starea victimei a fost stabilizată, urmând eliberarea unui certificat medico-legal, după care se va porni o anchetă pentru identificarea atacatorului, scrie Viaţa Liberă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News